Mii de credinciosi sunt asteptati maine, 18 iulie 2009, la Manastirea Ciolpani din Episcopia Romanului, pentru a serba hramul Sfantului Emilian de la Durostor, ocrotitorul asezamantului monahal din apropierea orasului bacauan Buhusi. De altfel, sarbatoarea din fiecare an, din 18 iulie, a devenit deja o traditie, atat pentru localnici, cat si pentru pelerinii care vin din diferite zone ale tarii pentru a se ruga sfantului dobrogean. Anul acesta este al unsprezecelea cand aceasta oaza de spiritualitate ortodoxa, in care isi gasesc alinare sufleteasca mii de credinciosi si pelerini, isi serbeaza patronul spiritual. Şi acum, ca in fiecare an, soborul de maici, care traiesc si slujesc in aceasta manastire, s-a pregatit asa cum se cuvine pentru a cinsti pe sfantul ocrotitor si pentru a veni in intampinarea pelerinilor care vor fi prezenti la slujba de Priveghere si la Sfanta Liturghie, a explicat parintele Constantin Gherasim, purtatorul de cuvant al Episcopiei Romanului.Sarbatoarea va fi incununata de o slujba arhiereasca, oficiata de Preasfintitul Ioachim Bacauanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, alaturi de un sobor de preoti si diaconi. Manastirea a fost redeschisa in anul 1991, cu osteneala maicilor si a arhimandritului Emilian Panait, staretul Manastirii Runc si duhovnicul maicilor de la Ciolpani. Un eveniment deosebit in aceasta zi va fi lansarea unei carti pe care soborul de maici, cu binecuvantarea Preasfintitului Ioachim Bacauanul, a editat-o ca omagiu adus parintelui Emilian Panait, cel care a luptat si a reusit sa readuca aceasta manastire la dimensiunea ei consacrata, de prim rang in cadrul Eparhiei Romanului si, de ce nu, in intreaga Mitropolie a Moldovei si Bucovinei, a mai adaugat parintele Constantin Gherasim.Sfintirea bisericii mari cu hramul Sfantul Mucenic Emilian s-a facut la 21 septembrie 1997, iar de atunci, in fiecare an, la 18 iulie, crestinii vin aici sa-l serbeze pe Sfantul Emilian. Manastirea Ciolpani, unul dintre locurile de pelerinaj consacrate din judetul Bacau, este amplasata la circa 5 km de orasul Buhusi, intr-un cadru natural deosebit, si este singurul lacas de rugaciune din tara ce poarta hramul acestui martir, care a trait si a murit pentru credinta in Hristos in secolul al IV-lea, informeaza un comunicat de presa al Episcopiei Romanului. Primul schit de pe aceste locuri a fost ctitorit de sulitasul Ciolpan, calugarit aici, si de la care se trage si numele schitului. In 1730, medelnicerul Teodor Cantacuzino a construit o bisericuta din lemn de stejar, care exista si astazi in cimitirul manastirii, ca monument istoric. Sfantul Emilian de la Durostor este un martir dobrogean care face parte din protomartirii Bisericii noastre, ceea ce denota ca avem un crestinism apostolic. Asadar, praznuirea martirului aminteste de traditia apostolica a crestinismului romanesc. In ultimul timp, acest martir a inceput sa fie praznuit din ce in ce mai mult. Datorita faptului ca s-a amplificat cultul acestui sfant in ultimii ani, mai ales dupa 1990, Episcopia Romanului a propus Sfantului Sinod ca slujba Sfantului sa slujba cu Polieleu.Sursa: ziarullumina.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 959
Id: 1973
Data: Jul 20, 2009
Imagine:
La Editura Basilica a Patriarhiei Romane, a aparut prima monografie-album a Protoieriei III Capitala. Albumul, tiparit cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, cuprinde fotografii si date istorice despre cele 86 de biserici si 4 manastiri din .....
Data: Jul 20, 2009
Speranta se naste din credinta si se manifesta prin iubireI. Iisus-Hristos – izvorul speranteiTema propusa de Conferinta Bisericilor Europene pentru cea de a XIII-a Adunare Generala: Chemati la o singura speranta in Hristos este cat se poate de potrivita pentru perioada prin care .....
Data: Jul 20, 2009
In orasul francez Lyon se desfasoara incepand de ieri, 15 iulie, cea de-a XIII-a a Adunare generala a Conferintei Bisericilor Europene. Intrunirea reuneste reprezentanti ai tuturor Bisericilor din Europa. Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a fost prezent la .....
Data: Jul 20, 2009
Cu acest prilej vor fi aduse particele din moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena (patronii spirituali ai municipiului Constanta), aflate la Catedrala patriarhala din Bucuresti. De asemenea, astazi se implinesc 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestui sfant lacas, prilej .....
Data: Jul 21, 2009
Obstea Manastirii Dragomirna a decis sa aduca un omagiu ctitorilor sai, organizand in acest sens un simpozion, in perioada 21-24 iulie, intitulat Dragomirna si ctitorii ei.Acesta va reprezenta o manifestare religios-culturala si are scopul de a cinsti ctitorii sfantului lacas de rugaciune, .....
Data: Jul 21, 2009
De sarbatoarea Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul, in fiecare biserica ortodoxa credinciosii s-au rugat aseara alaturi de clerul slujitor la slujba Vecerniei si a Litiei, iar astazi - in cadrul Sfintei Liturghii. Aproape toate bisericile inchinate Sfantului Ilie si-au incheiat programul .....
Data: Jul 21, 2009
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).