Manastirea Putna e si mai veche, si mai mare. Manastirea Neamt e si ea mai veche si are si o icoana facatoare de minuni a Maicutei Domnului. Mai e Dragomirna cea frumos oglindita in apele iazului. Şi Bistrita, cea atat de neasteptat asezata in acea caldare incoltita de munti. Sau frumoasa cazemata ortodoxa a Moldovitei. Iar Petru Voda si Sihastria, cele mult cautate de credinciosi pentru ca au duhovnici vestiti. Şi cate alte manastiri frumoase, iesite din comun, nu mai sunt in tara! Dar nici una parca nu se poate compara cu Voronetul. Voronetul e frumoasa frumoaselor intre manastirile romanesti. Voronetul are o pictura care, in chip minunat, a strabatut o jumatate de mileniu. Voronetul are moastele intregi ale marelui duhovnic Daniil Sihastrul, cel prin ale carui rugaciuni, in zbuciumatul Ev Mediu european, Ştefan Voda a ramas pe tron peste o jumatate de veac, pana la moarte, iar Moldova a iesit intreaga din zeci de lupte. Apoi, Voronetul e pus departe de drumurile comerciale, in acea vale care se intinde catre Muntii Stanisoarei, intre acei frumosi, neatinsi codri de brad. Nici o alta manastire de la noi nu se poate lauda cu astfel de lucruri extraordinare.Am trecut de multe ori, in copilarie, de la Gura Humorului, prin Arinis, pe sub culmea Şoimul, unde s-a nevoit pustnicul Daniil, la Manastirea Voronet. Chiar daca nu mai functiona dupa regulile vietii monahale, la manastire, care era administrata de un preot din Humor, erau cateva maicute care ii intampinau si atunci pe turisti. Copil fiind, eu nu stiam ca acolo nu exista viata monahala si totul e facut doar pentru turisti, de cine stie cine…Stareta: stavrofora IrinaAm stat de vorba cu maica stareta, stavrofora Irina. Imi spune toata istoria manastirii. Invins de turci la Razboieni, la 26 iulie 1476, neprimit de maica sa la Manastirea Neamt, Ştefan Voda ajunge la Voronet, la duhovnicul sau, Sfantul Daniil Sihastrul, pe atunci parintele David. Acesta ii pune la incercare rabdarea, lasandu-l sa astepte pana ce isi termina rugaciunea, ca sa ii arate ca sunt mai mari si mai importante cele ale lui Dumnezeu decat cele ale domnitorului Moldovei, apoi il spovedeste si ii spune sa nu inchine tara turcilor. Turcii nu vor pleca cu nimic din tara, il linisteste duhovnicul sau, Sfantul Gheorghe lupta alaturi de el, numai sa aiba grija sa ii ridice sfantului o biserica frumoasa. Maica stareta imi spune povestea atat de frumos, atat de captivant, de parca lucrurile s-ar petrece chiar acum, sub ochii nostri. Concluzia maicii starete vine firesc: sfintii sunt vii, iar continuitatea vietii monahale pe aceste meleaguri li se datoreaza in buna masura lor. 'Ne consideram stra-stra-stranepoti ai Mariei Sale si strajeri pe aceste meleaguri. Cu modestie o spun: cred ca ne-a ales Sfantul. Asa am ajuns strajeri intr-un asemenea bastion in primul rand al Ortodoxiei, apoi al romanismului', imi spune la sfarsit maica Irina. Maica Irina a preluat manastirea in 1991, dupa ce aceasta fusese inchisa de austrieci si inchisa a ramas pentru 206 ani...Datorita programului foarte incarcat, care cauta sa imbine munca, primirea turistilor si rugaciunea, manastirea a obtinut permisiunea de a face Utrenia la miezul noptii. Atunci se fac Utrenia, Miezonoptica si Primele ceasuri, intr-o slujba la care participa intreaga obste a manastirii.'Veniti sa ne cunoasteti la noi acasa!'Cum anul acesta ziua Sfantului Gheorghe cade in sambata Pastilor, s-a primit aprobare ca hramul sa poata fi praznuit mai devreme. Prin urmare, maine, in Duminica Floriilor, Voronetul va praznui nu doar Intrarea Domnului in Ierusalim, ci si hramul bisericii. In plus, prilej de bucurie este si faptul ca la 2 aprilie s-au implinit 20 de ani de la redeschiderea manastirii. Dupa cum ne-a spus maica stareta, la slujba de hram va veni si Inalt Preasfintitul Parinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, care a implinit, in martie, 20 de ani de pastorire la Suceava.'Noi ii poftim pe toti cei care vor si au posibilitatea sa vina si sa ne vada acasa', ne invita maica stareta. 'Imi amintesc un episod de aici, de la Voronet, din timpul mineriadei. Era o doamna venita cu un grup de profesori universitari de la Paris. Şi am fost rugate sa-i tratam cu ceva. Şi am stat de vorba un pic. Atunci le-am spus acelor francezi: 'Cine vrea sa ne cunoasca pe noi sa vina sa ne cunoasca acasa. Sa nu se uite la ce se scrie in presa, sa nu asculte ce se spune la radio, pentru ca adesea se arata doar aspectele negative'. Doamna care venise cu ei stia atmosfera din presa franceza. Dupa ce ei au plecat, ea a inceput sa planga si mi-a sarutat mana spunand: 'Daca v-as fi rugat sa faceti asta poate ca nu ati fi facut-o. Dar toata lumea a vazut ca ceea ce ati spus a fost ceva spontan si ati facut prin lucrul acesta sa se ridice prestigiul tarii noastre, prin ceea ce ati aratat. Ce este romanul? Romanul la el acasa. Nu suntem ceea ce arata speculantii de la televiziuni si din presa'. Ii invit inca o data, pe cei care au posibilitatea sa o faca, sa vina sa ne cunoasca de Florii, la noi acasa, la Voronet!', a mai spus maica Irina, stareta celebrei manastiri. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 16 aprilie 2011)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 648
Id: 13083
Data: Apr 16, 2011
Imagine:
In perioada 15 aprilie si 15 mai 2011, la sediul Sectiei de istorie a Muzeului Judetean Aurelian Sacerdoteanu din Ramnicu Valcea se desfasoara vernisajul expozitiei multimedia Repere ale Spiritualitatii Romanesti .Organizata de catre Institutul de Memorie Culturala CIMEC Bucuresti si Muzeul .....
Data: Apr 16, 2011
La Galeriile de Arta Artex din municipiul Ramnicu Valcea, a avut loc ieri, 15 aprilie 2011, de la orele 18:30, Inaugurarea Centrului Municipal de Informare si Promovare Turistica Ramnicu Valcea. La eveniment au participat si Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, .....
Data: Apr 17, 2011
In aceasta dimineata, la Biserica Schitului Sfantul Nicolae , din municipiul Giurgiu, ziua Praznicului Floriilor a inceput cu savarsirea slujbei de binecuvantare a ramurilor de salcie, de catre Preasfintitul Parinte Episcop Ambrozie. Apoi, credinciosii de la parohiile din oras, in frunte cu .....
Data: Apr 17, 2011
In Duminica Floriilor, numerosi credinciosi din Caransebes au participat la Sfanta Liturghie, pentru a primi apoi si ramuri sfintite, la Catedrala istorica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe , din oras. Slujba din aceasta zi de Praznic a fost oficiata de chiriarhul locului, Preasfintitul Parinte .....
Data: Apr 17, 2011
Mii de maramureseni au sarbatorit Floriile la Manastirea Rohia. In prezenta Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Iustinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, Sfanta Liturghie a fost oficiata in altarul de vara al asezamantului, de Preasfintitul Parinte Iustinian, Arhiereu vicar al .....
Data: Apr 17, 2011
La Catedrala Voievodala Adormirea Maicii Domnului din Buzau, Sfanta Liturghie a fost oficiata, in Duminica Floriilor, de Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, informeaza TRINITAS TV. Dupa slujba, Inaltpreasfintia Sa .....
Data: Apr 17, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).