Hramul Bisericii Sfanta Ana din municipiul Galati

La o zi dupa slavitul praznic al Nasterii Maicii Domnului, când Biserica Ortodoxa cinsteste pe Sfintii si dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana, Parohia „Sf. Ana“ din municipiul Galati a îmbracat din nou haina de sarbatoare, la cinstirea hramului bisericii, dupa cum a precizat Parintele Gabriel Molocea.Manifestarile pastoral-misionare si social-filantropice au debutat înca din saptamâna premergatoare sarbatorii Sfintilor Parinti iar în ajun, la biserica parohiala a fost oficiata slujba de sfintire a apei, Vecernia cu Litie si Acatistul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, la eveniment participând foarte multi credinciosi din parohie.În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiata de un sobor de preoti si diaconi, în prezenta evlavioasa a tinerilor si copiilor participanti la programele catehetice ale Bisericii, precum si a bunilor credinciosi din parohie si nu numai.Atmosfera duhovniceasca a sporit mult în evlavie când Înaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Casian s-a adaugat soborului slujitor la Sf. Altar, binecuvântând pe credinciosii prezenti si rostind un profund cuvânt de învatatura.La final a fost savârsit parastasul pentru ctitori, dupa care, urmând unei traditii îndatinate la Dunarea de Jos, Chiriarhul locului a oferit unor elevi aflati în evidentele speciale ale parohiei, ghiozdane si rechizite scolare - dar pentru începerea noului an scolar.Evenimentul s-a încheiat cu traditionala agapa crestineasca, membrii Consiliului si Comitetului parohial pregatind pachete cu alimente pentru 1.000 de persoane, atât credinciosi participanti, cât si persoane bolnave, nedeplasabile, aflate în evidentele filantropice ale parohiei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 549

Id: 43829

Data: Sep 9, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).