]]>În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaş de cult. Este deja o tradiţie ca an de an Liturghia de hram să fie săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica. La slujbă a participat un număr mare de credincioşi, veniţi să fie prezenţi la bucuria parohiei. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a sfinţit şi un altar de vară ridicat în curtea bisericii. Acest altar de vară a fost ridicat prin jertfelnicia unei familii de credincioşi apropiaţi Bisericii. Biserica "Sfânta Treime" este cea mai veche biserică din Zalău, iar istoria ei începe în prima jumătate a secolului al XX-lea când după terminarea Primului Război Mondial şi realizarea unirii Ardealului cu România la 1 Decembrie 1918, s-a dorit construirea unei bisericii ortodoxe în Zalău, deziderat realizat între anii 1925 – 1927, prin zidirea actualei biserici cu hramul „Sfânta Treime”. Terenul pentru construcţie a fost donat de statul român, pe locul unde se afla o fostă grădiniţă, care a fost transformată în casă parohială. Construcţia data din 1870 şi, după multe modificări, a fost folosită ca şi casă parohială, până în anul 2008 când s-a purces la ridicarea unei case parohiale noi, aceasta fiind sfinţită doi ani mai târziu. Planul arhitectural al bisericii este în formă de cruce, locaşul de cult având lungimea de 24 metri şi lăţimea de 8 metri.
Download: Click for download attached file: Hramul bisericii Sfanta Treime din Zalau
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 632
Id: 52300
Data: Jun 1, 2015
Imagine:
]]>Sute de credincioşi au umplut Catedrala mitropolitană din Sibiu la sărbătoarea Sfintei Treimi, hramul locaşului de cult. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, .....
Data: Jun 1, 2015
]]>Duminică, 31 mai 2015, la Sărbătoarea Cincizecimii sau a Rusaliilor, de Ziua «Pogorârii Sfântului Duh», Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi .....
Data: Jun 1, 2015
]]>Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la a 20-a ediție a pelerinajului şi festivalului de tineret organizat de Arhiepiscopia Dunării de .....
Data: Jun 1, 2015
]]>Biserica Ortodoxă cinsteşte, anul acesta, la 1 iunie, sărbătoarea Sfintei Treimi. În cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina din data de luni, 16 iunie 2008, .....
Data: Jun 1, 2015
]]>Biserica Ortodoxă cinsteşte, anul acesta, la 1 iunie, sărbătoarea Sfintei Treimi. În cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina din data de Miercuri, 18 august 2010, .....
Data: Jun 1, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
10 Sfanta Manastire Putna - Imparateasa mea - Axion - Vrednica esti
07 Sfanta Manastire Putna - Imparateasa mea - Axion - Cuvine-se cu adevarat
08 Sfanta Manastire Putna - Imparateasa mea - Polieleul
09 Sfanta Manastire Putna - Imparateasa mea - Axion - De tine se bucura
04 Sfanta Manastire Putna - Imparateasa mea - Si acum
03 Sfanta Manastire Putna - Imparateasa mea - Slava
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).