Ca de fiecare dată la hramul Catedralei din Sibiu, Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de un sobor de arhierei, din care au făcut parte Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Alături de arhierei au slujit preoţii de la Catedrala mitropolitană şi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna”, între care s-a aflat şi pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu. Răspunsurile liturgice au fost date de corala “Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane.
Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de IPS Mitropolit Irineu, care a vorbit despre lucrarea Duhului Sfânt în lume, dogma Sfintei Treimi, relaţiile dintre Persoanele Sfintei Treimi şi rolul lor în opera de mântuire a omenirii.
La finalul slujbei religioase, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor pentru participarea la hramul Catedralei mitropolitane. Lăcaşul de cult care a trecut de un secol de existenţă este un simbol al cetăţii transilvane, a subliniat ierarhul, o Catedrală dorită foarte mult de românii din Ardeal şi de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna.
Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o procesiune în jurul Catedralei mitropolitane. Preoţii au purtat racla cu moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna în timpul procesiunii, alături de icoane şi prapuri. (Sursa: mitropolia-ardealului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 632
Id: 41477
Data: Jun 11, 2014
Imagine:
Catedrala ortodoxă „Înălţarea Domnului” este cel mai mare edificiu religios din Târgu-Mureş. A fost construită în centrul oraşului, în Piaţa Trandafirilor, între anii 1925-1934, la iniţiativa .....
Data: Jun 11, 2014
Manifestarea a fost deschisă miercuri, 11 iunie, prin cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În acest context, profesori de teologie, istorici şi .....
Data: Jun 11, 2014
Cu acest prilej, ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”. La slujbă au luat parte oficialităţi .....
Data: Jun 11, 2014
Fundatia „Sfintii Martiri Brâncoveni“ - filiala Suceava desfasoara, în parteneriat cu Primaria Municipiului Suceava si Consiliul Local Suceava, proiectul .....
Data: Jun 12, 2014
Luni, 9 iunie, la Manastirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos a avut loc Sfânta Liturghie si apoi slujba de înmormântare a parintelui Gheorghios Kapsanis, una .....
Data: Jun 12, 2014
De curând, în Episcopia Caransebesului a fost inaugurat un nou centru de voluntariat. Astfel, Casa de cultura a orasului Otelu Rosu a fost gazda unui spectacol de exceptie, .....
Data: Jun 12, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).