Biserica Domneasca - Curtea Veche din Bucuresti si-a sarbatorit ieri, 25 martie, pentru a 451-a oara hramul istoric, inchinat Bunei Vestiri, informeaza Ziarul Lumina . Cu acest prilej, Sfanta Liturghie a fost savarsita de un sobor de preoti, delegat al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel fiind parintele Florin Şerbanescu, consilier patriarhal in cadrul Sectorului Patrimoniu cultural al Patriarhiei Romane.Seria manifestarilor dedicate hramului a debutat joi dupa-amiaza, cand au fost savarsite slujba Acatistului Bunei Vestiri si cea a Vecerniei, la care credinciosii au participat intr-un numar mare. Ieri, de marele praznic al Bunei Vestiri, biserica a fost plina de credinciosi, care au venit sa se roage Maicii Domnului in ziua in care a primit din partea Arhanghelului Gavriil vestea ca va naste pe Mantuitorul lumii. Credinciosii au avut si bucuria de a avea in mijlocul lor pe parintele consilier Florin Şerbanescu, care a transmis binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si a vorbit credinciosilor despre insemnatatea acestei sarbatori si despre rolul ei in viata crestinilor.Parintele consilier a aratat credinciosilor ca singura veste coplesitoare si cu adevarat importanta in istoria mantuirii neamului omenesc a fost Buna Vestire, sau vestea ca vor fi implinite cuvintele rostite protoparintilor nostri Adam si Eva la izgonirea din Rai, ca pantecele femeii vor naste pe cel ce va zdrobi capul sarpelui, precum si proorocia lui Isaia, care anunta ca 'Fecioara va lua in pantece si va naste Fiu', prin Buna Vestire fiind implinite mai multe proorocii ale Vechiului Testament.'Fara indoiala, cea mai mare vestire a fost aceasta cand insasi Fecioara Maria a primit vestea intruparii Fiului lui Dumnezeu prin ea. De aceea i s-a spus 'binecuvantata esti tu intre femei'. Pentru ca a fost aleasa prin virtutile sale pentru aceasta mare lucrare dumnezeiasca pentru noi', a aratat parintele consilier Florin Şerbanescu.La finalul Sfintei Liturghii, parintele paroh a multumit parintelui consilier Şerbanescu pentru bucuria facuta de a fi in mijlocul credinciosilor si pentru frumoasele cuvinte de invatatura rostite. 'Multumim parintelui consilier pentru bucuria pe care ne-a facut-o de a veni in mijlocul nostru si de a rosti aceste frumoase cuvinte de invatatura. Ne-am dorit sa avem in mijlocul nostru un ierarh, insa in aceasta zi sunt mai multe biserici care au hramul Bunei Vestiri si este si instalarea Mitropolitului Clujului, asa ca Preafericitul Parinte Patriarh Daniel l-a delegat pe parintele consilier Florin Şerbanescu sa ne transmita binecuvantarea Preafericirii Sale', a transmis parintele paroh Gheorghe Zaharia.Lansarea DVD-ului despre biserica, realizat de Trinitas TVTot ieri, cu ocazia hramului sfantului lacas a avut loc si lansarea unui DVD cu un film realizat de Trinitas TV despre biserica, despre istoria acesteia, precum si referinte de la diferiti specialisti in domeniu despre acest renumit lacas de inchinare si despre incarcatura istorica pe care o poarta.La final, soborul de preoti si diaconi a savarsit slujba Parastasului pentru ctitorii, pentru binefacatorii si pentru toti ostenitorii acestui sfant lacas.Biserica 'Sfantul Antonie' - Curtea Veche este una emblematica pentru Bucuresti, fiind considerata cel mai vechi lacas din Capitala. Ea a fost construita in anul 1559 de Mircea Ciobanu si sotia sa, Doamna Chiajna. Biserica se evidentiaza atat prin arhitectura ei deosebita, si mai frumos pusa in valoare in ultima perioada prin iluminatul arhitectural, cat si prin faptul ca a fost in apropierea palatului voievodal, ea fiind o biserica domneasca inca de la inceputuri.Totodata, sfantul lacas de inchinaciune detine si un muzeu parohial inaugurat recent de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 672
Id: 12591
Data: Mar 27, 2011
Imagine:
Cateva sute de credinciosi din localitatea sibiana Jina au participat in aceasta duminica la slujba de la biserica parohiala Buna Vestire , informeaza TRINITAS TV.Sfanta Liturghie a fost oficiata de Mitropolitul Ardealului, Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu. Localitatea aceasta este .....
Data: Mar 27, 2011
Credinciosii parohiei ortodoxe romanesti Buna Vestire, Sfantul Calinic de la Cernica si Swithun de Winchester din Stavanger, Norvegia, au participat astazi, 27 martie, la Sfanta Liturghie oficiata de Preasfintitul Parinte Macarie, Episcopul Ortodox Roman al Europei de Nord, informeaza .....
Data: Mar 27, 2011
Patru ierarhi ai Sfantului Sinod al Bisericii noastre au oficiat ieri, 26 martie, Sfanta Liturghie in Centrul civic al Parohiei Bozovici din Protopopiatul Baile Herculane, informeaza TRINITAS TV. Suntem aici in Valea Almasului la parohia Bozovici impreuna cu Preasfintitii Parinti Episcopi .....
Data: Mar 27, 2011
Moastele Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi au fost aduse in aceasta duminica la Catedrala arhiepiscopala Inaltarea Domnului din Buzau, informeaza TRINITAS TV. Acestea au fost asezate spre inchinarea credinciosilor in urma unei procesiuni ce a pornit, in cursul .....
Data: Mar 27, 2011
Protopsaltii Catedralei Patriarhale au concertat in aceasta duminica, dupa Sfanta Liturghie, la Biserica Sfantul Gheorghe - Vechi din Bucuresti, informeaza TRINITAS TV. Pentru cele cateva sute de credinciosi prezenti concertul Grupului de psalti Tronos a reprezentat un dar cu valoare .....
Data: Mar 27, 2011
In localitatea suceveana Fundu Moldovei are loc astazi, 27 martie, Festivalul-Concurs National Coral de Muzica Religioasa Ortodoxa Buna Vestire , informeaza Radio TRINITAS. Competitia cuprinde 4 sectiuni si a reunit 19 coruri din mai multe zone ale tarii.Castigatorii ii aflam de la lectorul .....
Data: Mar 27, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).