De praznicul Bunei Vestiri, Duminica, 25 martie 2012, Duminica a patra din Sfantul si Marele Post al Pastilor, a Sfantului Ioan Scararul, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat in mijlocul obstii monahale de la Manastirea Buna Vestire din Oradea, cu prilejul hramului acestui asezamant monahal, dupa cum ne-a precizat Pr. Silviu Dobai.Ierarhul a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca, inconjurat de un sobor de ieromonahi, preoti si diaconi, in paraclisul de vara cu hramurile Sfintii Apostoli Petru si Pavel si Sfantul Ierarh Nicolae .In cadrul slujbei, Chiriarhul Oradiei a rostit un bogat cuvant de invatatura, in care a aratat semnificatiile sarbatorii: Prin Buna Vestire, prin vestea sfanta si buna pe care Sfantul Arhanghel Gavriil a adus-o Preasfintei Fecioare Maria, a inceput, practic, intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, unirea celor doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, in Persoana unica a Cuvantului lui Dumnezeu, Fiul Cel Unul-Nascut, nascut din veci din Tatal, fara de maica, iar la plinirea vremii, din maica nascut ca om, fara de tata, pentru ca pe noi oamenii sa ne scoata din intuneric, din moarte, din pacat, si sa ne aduca la libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Implinirea praznicului Bunei Vestiri se petrece in taina mortii pe cruce, a invierii din mormant a treia zi, si a inaltarii la ceruri, dupa patruzeci de zile de la inviere, a Mantuitorului Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Praznicul Bunei Vestiri, inceputul unirii celor doua firi ale Mantuitorului Iisus Hristos, in chipul in care au dogmatizat Sfintii Parinti de la Sinodul al patrulea ecumenic de la Calcedon, neimpartit, nedespartit, neamestecat si neschimbat, inseamna, pentru noi toti, urmasii lui Adam, implinirea unei nadejdi, implinirea atator profetii si aniversarea unei mari bucurii. La sfarsitul Sfintei Liturghii, Ierarhul a felicitat pe maica stareta si obstea Manastirii Buna Vestire pentru frumoasa lucrare duhovniceasca si gospodareasca pe care o desfasoara, i-a binecuvantat pe toti cei prezenti, dupa care obstea manastirii a oferit o agapa frateasca pentru toti pelerinii. Manastirea Buna Vestire din Oradea s-a infiintat in anul 1997, in jurul unei biserici vechi din localitatea Episcopia Bihor, astazi cartier al municipiului Oradea, construita in 1936 de Armata Romana. Inca din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, continuand cu instalarea regimului comunist ateu in Romania, acest sfant lacas a fost lasat in paragina mai bine de jumatate de secol. Intre anii 1998 si 2007, monahiile de la nou-infiintata manastire, in frunte cu maica stareta stavrofora Pavelida Badila, s-au ingrijit de restaurarea integrala a bisericii, care a devenit biserica de manastire. Au fost realizate numeroase lucrari: in curtea manastirii au fost ridicate un altar de vara, cu un paraclis la demisol, corpuri de chilii, o staretie, precum si o cladire pentru activitatile de asistenta sociala.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 698
Id: 20850
Data: Mar 26, 2012
Imagine:
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Liceul Teologic Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, a gazduit sambata, 24 martie 2012, desfasurarea etapei judetene, la nivelul judetului Bihor, a concursului national Cultura si spiritualitatea .....
Data: Mar 26, 2012
La Centrul de perfectionare a resurselor umane din Caransebes, s-a desfasurat in perioada 19 - 24 martie, cursurile de specializare pentru ocupatia de muzeograf - gestiunea si clasarea bunurilor culturale mobile apartinand Patrimoniului Bisericesc, informeaza Ziarul Lumina . Este vorba de cea .....
Data: Mar 26, 2012
Saptamana trecuta, profesorii de religie din Episcopia Severinului si Strehaiei s-au reunit in cadrul cercurile pedagogice din semestrul al II-lea, informeaza Ziarul Lumina . Astfel, pentru clasele I-VIII, cercul pedagogic a avut loc joi, 22 martie, la Şcoala Generala cu clasele I-VIII din .....
Data: Mar 26, 2012
Asociatia 'Primul Pas' din Iasi, Fundatia 'Solidaritate si Speranta' (FSS) a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si Centrul Diecezan Caritas Iasi au organizat sambata, 24 martie, la Iasi, 'Marsul pentru viata'. Evenimentul a avut ca scop afirmarea dreptului la viata pentru toate fiintele umane .....
Data: Mar 26, 2012
Copiii care participa la programele catehetice si de asistenta sociala ale Parohiei Sfantul Pantelimon-Foisorul de Foc din Capitala au ajuns, in data de 25 martie 2012, la partea finala a Concursului national de miniproiecte de educatie social-filantropica 'Copilul invata iubirea lui .....
Data: Mar 26, 2012
Duminică, 25 martie a.c., de sărbătoarea Bunei Vestiri, Mănăstirea Sihăstria Putnei şi-a serbat hramul, la care au participat şi numeroşi credincioşi. Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica .....
Data: Mar 26, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).