Manastirea Piatra Scrisa din judetul Caras Severin si-a sarbatorit hramul la 10 iunie 2012, in Duminica Tuturor Sfintilor. Sfanta Liturghie a fost oficiata, in altarul de vara al manastirii, de chiriarhul locului, Preasfintitul Parinte Episcop Lucian, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi. Asezamantul monahal de pe Valea Timisului este cunoscut credinciosilor din zona pentru icoana Sfintei Treimi , aparuta in piatra in biserica mica a manastirii, informeaza TRINITAS TV.Cu aceasta ocazie, Preasfintitul Parinte Lucian a spus: Este Piatra Scrisa, o manastire de referința și pentru faptul ca are o icoana a Preasfintei Treimi in biserica veche, o icoana despre care nu știm prea multe lucruri, dar știm ca se afla pictata de Dumnezeu sau de mana omeneasca pe o stanca din acești munți binecuvantați ai Banatului. Aceasta piatra pictata este și va ramane pana la sfarșitul veacurilor o marturie a credinței noastre și o dovada a purtarii de grija pe care Dumnezeu o are fața de noi, poporul cel binecredincios .La Sfanta Liturghie au participat credinciosi din localitatea Armenis, dar si din localitatile invecinate, precum si numerosi pelerini care participa an de an la sarbatoarea duhovniceasca a Manastirii Piatra Scrisa. Raspunsurile la Sfanta Liturghie au fost date de grupul Theosis al manastirii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 599
Id: 22570
Data: Jun 11, 2012
Imagine:
In cadrul Festivalului religios-cultural al Parohiei Nemoiu, din comuna Amarasti, judetul Valcea, organizatorii cat si participantii s-au bucurat, sambata, 9 iunie 2012, de prezenta Preasfintitului Parinte Emilian Lovisteanul care i-a binecuvantat pe cei prezenti, indemnandu-i sa cunoasca .....
Data: Jun 11, 2012
Dupa trei luni de eforturi si demersuri multiple, cu binecuvantarea Preasfintitului Timotei, Episcopul Spaniei si Portugaliei, romanii ortodocsi din Leganes au reusit sa obtina un spatiu pentru oficierea sfintelor slujbe. Astfel, in Duminica Pogorarii Sfantului Duh s-a slujit pentru prima data .....
Data: Jun 11, 2012
In perioada 5-8 iunie 2012, Preasfintitul Parinte Timotei, Episcopul Ortodox Roman al Spaniei si Portugaliei, a participat la cel de-al treilea Forum Catolic-Ortodox de la Lisabona, ca delegat al Patriarhiei Romane, forum ce a avut ca tema Criza economica si saracia. Provocari pentru Europa .....
Data: Jun 11, 2012
In Duminica I dupa Rusalii, a Tuturor Sfintilor , ieri, 10 iunie 2012, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie la Biserica Nasterea Maicii Domnului din Parohia Bunesti, .....
Data: Jun 11, 2012
Preasfintitul Parinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a fost prezent sambata, 9 iunie 2012, in mijlocul credinciosilor din Filia Rauti, a Parohiei Uivar, de pe raza Protopopiatului Timisoara I. Aici, Preasfintia Sa a oficiat slujba de tarnosire a bisericii cu .....
Data: Jun 11, 2012
La intalnirea gazduita de Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus au participat peste 120 de capelani de inchisoare de diferite confesiuni, implicati in pastoratia persoanelor private de libertate. Viitoarea conferinta europeana va avea loc in 2016, in Suedia, un preot roman fiind ales in .....
Data: Jun 11, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
05 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Hristos a inviat
06 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Canonul Pastilor
01 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Veniti de luati lumina
04 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Binecuvantarea
03 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Evanghelia
10 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Laudele
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).