In data de 31 ianuarie 2010, Spitalului Clinic de Urgenta pentru copii Sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan din Galati si-a sarbatorit ocrotitorii, informeaza Diac. Marian Patrascu de la Biroul de Presa si Comunicare al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos.La slujba Sfintei Liturghii savarsita in capela din incinta spitalului, au participat copii si tineri aflati pentru tratament in aceasta unitate medicala, insotiti de parinti, precum si reprezentanti ai conducerii spitalului, cadre medicale, etc. Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, a savarsit o slujba de multumire pentru toate binefacerile oferite de Dumnezeu ostenitorilor acestui spital.La sfarsitul slujbei copiii prezenti la eveniment au primit daruri, constand in alimente, dulciuri, si iconite.Programul a continuat cu stropirea cu aghiasma a saloanelor si cabinetelor medicale, dupa care chiriarhul Dunarii de Jos a inaugurat noile saloane ale ambulatoriului de specialitate, precum si noua aparatura din cadrul laboratoarelor de analize clinice, radiologie, imagistica medicala si balneo-fizioterapie.Ca semn al dragostei si al comuniunii sfinte, programul s-a inchiat cu o agapa frateasca.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 553
Id: 11602
Data: Jan 31, 2011
Imagine:
Sfintii Trei Ierarhi au fost comemorati astazi, 31 ianuarie, de elevii Seminarului Teologic Sfantul Ioan Casian din Tulcea, in cadrul unui simpozion. Evenimentul a inceput, cu slujba de Te-Deum savarsita de Preasfintitul Parinte Episcop Visarion. In cadrul seminarului tinerii elevi au .....
Data: Jan 31, 2011
Pe 28 ianuarie s-au implinit trei ani de la mutarea la Domnul a celui ce a fost considerat drept cea mai iubita figura publica din Grecia, arhiepiscopul Hristodoulos, informeaza 'Ziarul Lumina'. A fost cel care a incercat sa valorifice deschiderea Bisericii in randul tinerilor si a persoanelor .....
Data: Jan 31, 2011
In Sala de Conferinte a Centrului social-cultural Cernica a avut loc astazi, 31 ianuarie, a VII-a Sesiune Comuna a preotilor de spitale si de cimitire din Bucuresti. Evenimentul a fost organizat de Sectorul Social – Filantropic al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Tema conferintei a fost 'Drogurile .....
Data: Jan 31, 2011
De sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi, in Catedrala patriarhala din Damasc s-a oficiat duminica, 30 ianuarie, Sfanta Liturghie arhiereasca de catre Preafericirea Sa Ignatie IV Hazim, Patriarhul Antiohiei si al Intregului Orient impreuna cu Preafericirea Sa, Ieronim, Patriarhul Atenei si al .....
Data: Jan 31, 2011
Pentru prima oara in Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi Romani (ASCOR) din Craiova, un grup de tineri isi incearca maiestria in pictarea icoanelor bizantine pe lemn. Intalnirile de lucru se desfasoara saptamanal sub indrumarea profesorului Ionut Dumitrascu si cu binecuvantarea .....
Data: Jan 31, 2011
Profesorii si studentii facultatilor de teologie ortodoxa din tara si-au sarbatorit ieri, 30 ianuarie, ocrotitorii spirituali, pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, informeaza Ziarul Lumina .La Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Justinian Patriarhul' .....
Data: Jan 31, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).