Hramul Sucevei: Procesiunea cu moastele Sf. Ioan cel Nou nu va fi pedestra

Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceva din data de 24 iunie nu va fi pedestră, ci se va realiza cu un autovehicul, au anunţat reprezentanţii Arhiepiscopiei.

Pelerinajul va începe în jurul orei 11:00, după liturghia de hram.

Preotul Paul Valenciuc, consilier eparhial, a declarat că traseul procesiunii rămâne același, cu menţiunea că moaştele vor fi duse și în curtea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Astfel, procesiunea începe de la mănăstire, trece pe la Biserica Sfânta Înviere, Biserica Domnițelor, apoi coboară la Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuți, la Biserica „Sfântul Dumitru”, apoi la Biserica „Sfântul Nicolaie”, la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului”, Biserica „Sfânta Vineri”, la Spitalul Județean Suceava și apoi la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

„Având în vedere situația actuală, cei care cred că pot participa din toată inima, pentru că pelerinajul la Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava nu este o excursie, ci o participare pentru rugăciune, să vină cu inima deschisă și să respecte indicațiile pe care le vor primi la fața locului, atât din partea autorităților, cât și din partea preoților care se vor ocupa de buna desfășurare a ceremoniilor, pentru a evita orice fel de aglomerație sau posibilitate de încălcare a prevederilor distanțării sanitare”, a declarat părintele Valenciuc pentru Sucevalive.ro.

Liturghie arhierească

Slujba din ziua hramului va începe la ora 09:00 şi va fi oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului și de PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Din sobor vor face parte stareții Mănăstirilor Putna, Bogdana, Râșca și Sihăstria Putnei.

Sfintele moaşte, scoase spre închinare

Sfintele moaşte au fost scoase spre închinare în baldachinul din curtea mănăstirii în data de 23 iunie, la ora 06:00. Procesiunea a fost urmată de Acatistul Sfântului Ioan, Utrenie şi Sfânta Liturghie, oficiate în curtea aşezământului monahal.

În ceea ce privește posibilitatea de închinare, accesul credincioșilor este permis până miercuri, 24 iunie, ora 22:00, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare.

În cursul zilei de marţi, de la ora 18:00, va fi oficiată Slujba Privegherii. Slujba va fi prezidată de Episcopul vicar Damaschin Dorneanul.

Suceava îşi cinsteşte ocrotitorul în fiecare an cu prilejul sărbătorii Aducerii moaştelor Sfântului Ioan, în data de 24 iunie.

Evenimentul istoric a avut loc în anul 1415, sub domnia şi la iniţiativa domnitorului Alexandru cel Bun.

Ulterior, în data de 24 iunie 1589, moaştele au fost aşezate în noua Catedrală a Sucevei, ctitorită de Bogdan al III-lea şi fiul său, Ştefăniţă, denumită Sfântul Ioan cel Nou, după numele patronului spiritual.

Catedrala Arhiepiscopală din Suceva a îndeplinit rolul de reşedinţă mitropolitană a Moldovei între anii 1522-1677, iar din 1991 este resedinţă arhiepiscopală.

În anul 1993, UNESCO a inclus Biserica mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava pe lista patrimoniului cultural mondial.

Sursa foto:

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 220

Id: 70526

Data: Jun 23, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).