Cu binecuvantarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului in Duminica a III-a dupa Paști, Preasfințitul Parinte Paisie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent la biserica cu hramul Schimbarea la Fața de la Manastirea Saraca, unde a oficiat Sfanta Liturghie inconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul preoților au facut parte pr. Zaharia Pereș, consilier cultural la centrul eparhial, pr. Ioan Prisacean, protopop in cadrul Protopopiatului Deta, Parintele Arhimandrit Climent Vantu, Staretul Manastirii Saraca și alți parinți slujitori din Timișoara. Raspunsurile liturgice din cadrul Sfintei Liturghii au fost date de catre corul Theoforos al Arhiepiscopiei Timișoarei condus de diac. Ion Alexandru Ardereanu și corala Ghiroceana condusa de Mircea Sturza din localitatea Giroc. In talcuirea evangheliei din duminica Mironosițelor PS Paisie a vorbit credincioșilor despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fața de cei adormiți și despre dovezile pe care Sfanta Evanghelie ni le aduce noua celor de astazi pentru a fi incredințați cu putere și tarie de invierea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos. Totodata evanghelia ne vorbește de primii apostoli ai apostolilor au fost femeile mironosițe, cele care au venit cu aromate sa unga trupul Domnului. Dupa Sfanta Liturghie a urmat manifestarea Cantecele Invierii , ajunsa la cea de-a XVIII-a ediție la care au luat mai multe coruri, atat din Banatul romanesc, cat și din Banatul sarbesc. Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Banatului in colaborare cu Centrul de Cultura și Arta al Județului Timiș și Consiliul Județean Timiș, potrivit mitropolia-banatului.ro.Moderatorii evenimentului au fost prof. Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultura și Arta al Județului Timiș și Ing. Razvan Hrenoschi, seful Serviciului Relatii Publice din cadrul Consiliului Judetean Timiș. Au participat corala Ghiroceana din localitatea Giroc, corala Armonia din localitatea Sacalaz, corul parohial din Moșnița Noua, corul din Foeni condus de pr. Nicolae Strizu, parohul bisericii, corul Bisericii Catolice din Dudeștii Noi și corul Sfinții Trei Ierarhi din Petrovaselo, provincia Voivodina din Serbia. La final toate corurile participante au primit diplome din partea organizatorilor. PS Paisie a binecuvantat acest frumos eveniment, și a specificat ca manifestarea reprezinta o frumoasa tradiție locala prin care se pastreaza frumusețea coralelor parohiale și a transmis celor prezenți de purtarea de grija și binecuvantarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului. De asemenea au fost prezenți la Sfanta Manastire Saraca și grupul catehetic de la Parohia Fratelia, Protopopiatul Timișoara I condus de Pr. Alexandru Ranca și Pr. Ioan Balangean. In biserica monument istoric din cadrul manastirii Preasfințitul Paisie a ținut un cuvant duhovnicesc de invațatura tinerilor prezenți, in care a accentuat importanța viețuirii creștine autentice, posibila prin spovedanie, post, rugaciune și culminand cu Sfanta Cuminecatura. Ceea ce ii desparte pe tineri de Hristos sunt pacatele, de aceea asumarea unui mod de viața creștin aduce liniște și bucurie in sufletele tinerilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 577
Id: 21594
Data: Apr 29, 2012
Imagine:
Biserica din localitatea maramureseana Stramtura si-a sarbatorit la 29 aprilie 2012 cel de-al doilea hram. Potrivit TRINITAS TV, credinciosii de aici l-au avut in mijlocul lor pe Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, pe care l-au .....
Data: Apr 29, 2012
In Duminica Femeilor Mironosite, la 29 aprilie 2012, credinciosii din localitatea bistrițeana Valea Magherus si-au primit arhipastorul, pe Inaltpreasfințitul Parinte Andrei. In cursul dimineții, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei, dupa care a oficiat Sfanta Liturghie. In .....
Data: Apr 29, 2012
Paraclisul Sfintii Imparati Constantin si Elena din municipiul Pitesti a fost sfintit in dupa amiaza Duminicii Femeilor Mironosite, la 29 aprilie 2012, de catre Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Intaistatatorul Eparhiei Argesului si Muscelului, dupa cum ne informeaza .....
Data: Apr 29, 2012
Moastele Sfantului Calinic de la Cernica vor fi purtate in procesiune in Municipiul Pitesti, in perioada 5-6 mai 2012. Sosirea moastelor Sf. Calinic in municipiul Pitesti se face cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la solicitarea .....
Data: Apr 29, 2012
Numerosi credincioșii oneșteni au participat la 29 aprilie 2012, in Duminica Mironosițelor, la slujba arhiereasca oficiata de Preasfințitul Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului la biserica Maria Magdalena din municipiul Onești. Sfantul locaș este .....
Data: Apr 29, 2012
In Duminica Mironositelor, la 29 aprilie 2012, Preasfintitul Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca in biserica Manastirii Coslogeni din Protopopiatul Calarasi. De asemenea, din soborul slujitor au facut parte Preacuviosul Parinte .....
Data: Apr 29, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).