Compartimentul Comunități Istorice al Institutului Cultural Român (ICR) organizează un concurs de colinde și obiceiuri românești pentru copiii și adolescenții din comunitățile românești istorice.
La concursul intitulat „Colaj de obiceiuri de iarnă” pot participa copii și tineri cu vârsta maximă de 20 ani, care trăiesc în următoarele regiuni: Bucovina de Nord (Regiunea Cernăuți), Maramureșul de Nord (Regiunea Transcarpatia), Basarabia de Sud (Regiunea Odessa) Voivodina și Timoc, Ungaria și Bulgaria.
Concurenții sunt invitați să se înregistreze audio-video interpretând colinde sau prezentând obiceiuri de iarnă păstrate în comunitatea lor: obiceiuri de Crăciun, de Sfântul Nicolae, de Anul Nou, de Bobotează, rețete culinare, procedee de confecționare a unor obiecte folosite la colindat și altele asemenea.
„Institutul Cultural Român organizează pentru prima dată un astfel de concurs de promovare a tradițiilor și obiceiurilor românești în comunități istorice din vecinătate, tocmai pentru că vrem să demonstrăm că acest patrimoniu cultural este mai relevant decât oricând”, a declarat Vlad Condrea, coordonatorul proiectului.
„Colindele, tradițiile, obiceiurile constituie un reper, iar noi intenționăm să contribuim la păstrarea lor în memoria colectivă chiar și într-un decembrie 2020 atipic”, a adăugat el.
Vor fi decernate 21 de premii în valoare totală de 5.040 de euro, câștigătorii fiind selectați
Materialele video trebuie să aibă o durată maximă de 5 minute și să fie trimise până la data de 12 noiembrie 2020, prin transfer, la adresa [email protected], urmând ca jurizarea să fie făcută de o comisie de experți independenți.
Fiecare participant se poate înscrie în concurs cu un singur clip video, iar clipurile în care vor figura mai multe persoane vor primi un singur premiu.
În 16 noiembrie 2020 se vor anunța câștigătorii, iar până în 18 noiembrie inclusiv se pot depune contestații. Soluționarea acestora se va anunța în 20 noiembrie.
La finalul concursului, Institutul Cultural Român va realiza un colaj cu materialele premiate. Acesta va fi publicat în 11 decembrie.
Foto credit: Imgur
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 258
Id: 71816
Data: Nov 8, 2020
Imagine:
Departamentul Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a lansat un magazin online cu produse pro-viață. .....
Data: Nov 8, 2020
Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, îşi aniversează în 8 noiembrie ziua onomastică.
Cu acest prilej, Patriarhul Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Preasfinţitul Părinte Mihail .....
Data: Nov 8, 2020
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica parohiei bucureștene Parcul Domeniilor – Cașin, care și-a serbat hramul. În omilia sa, el a subliniat că Mântuitorul, deși putea vindeca și învia oamenii doar prin cuvânt, adesea se și atingea .....
Data: Nov 8, 2020
Patriarhul Daniel a vorbit în omilia sa de duminică despre vindecarea femeii bolnave și învierea fiicei lui Iair: Mântuitorul a răspuns cu smerenie și milă la smerenia și credința cu care i-au cerut ajutorul. Cu ocazia sărbătorii Sfinților Arhangheli, patriarhul a explicat rolul lor .....
Data: Nov 8, 2020
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat duminică Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii Sf. Arh. Mihail și Gavril din Parohia Perșunari, județul Prahova. În omilia sa, ierarhul a explicat ce reprezintă învierea fiicei lui Iair în iconomia mântuirii și a .....
Data: Nov 8, 2020
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului a sfințit duminică noua raclă pentru moaștele Sfântului Nectarie de la Așezământul „Sf. Împărați Constantin și Elena” – Pitești, dar și un baldachin amenajat în curtea bisericii.
„Acest sfânt e o bucurie. E o mare bucurie”,
Data: Nov 9, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Duminica infricosatoarei judecati (09 martie 2013)
Biblia in istorie - Vindecarea orbului din nastere (08 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (8 septembrie 2012)
Biblia in istorie - Sfintii Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (15 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Sfintilor Romani - Chemarea Sf Apostoli (06 iulie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Ortodoxiei (23 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).