Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, 1 mai 2021, în jurul orei 13:55, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Ceremonia a fost condusă de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, și s-a desfășurat cu participarea a maximum 2.500 de credincioși, ca urmare a restricțiilor impuse din cauza pandemiei.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în țara noastră, în seara zilei 1 mai 2021 de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Sfânta Lumină va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române, la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.
Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.
Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini
Este un eveniment de maximă importanţă pentru Biserica Ortodoxă.
Ceremonialul începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are mai multe etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată.
După ora 12:00, în Biserică intră Patriarhul grec ortodox al Ierusalimului şi începe tradiţionala procesiune care presupune înconjurarea de trei ori a Sfântului Mormânt.
După Procesiune se desicilează Mormântul şi schevofilaxul, un cleric care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, duce în mormânt candela „neadormită” stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.
În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti pentru a arăta smerenie şi evlavie faţă de Iisus Hristos şi rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb.
După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, intră în Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea îngerului, o anticameră a Sfântului Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh.
Acolo se crede că a stat îngerul care s-a arătat Mariei Magdalena după Învierea Mântuitorului.
Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică.
În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” din lăuntrul Mormântului. Ceremonia se plineşte cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte.
Transportul public în capitală va funcţiona, în noaptea de Înviere, conform unui program special.
STB
„În noaptea de Înviere, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte și de cele ale liniei expres 783, .....
Data: May 1, 2021
Măsuri minimale de prevenire a incendiilor la obiective de cult
cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști, recomandate de Inspectoratul de Situații de Urgență:
- Privind lăcaşurile de .....
Data: May 1, 2021
Sfânta Lumină a ajuns sâmbătă la Bucureşti. Aeronava a aterizat pe aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni, în jurul orei 19:00.
Părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, cel care a adus .....
Data: May 1, 2021
În mesajul pastoral transmis cu ocazia Învierii Domnului, Episcopul Veniamin a afirmat că Sărbătoarea Sfintelor Paști „ne îndeamnă să ne luminăm viața prin iertare și iubire, prin depășirea micimii de suflet și acceptarea neputințelor omenești, prin mărinimie și frățietate, .....
Data: May 1, 2021
Ultimele trei ateliere duminicale organizate la Parohia Brâncuşi din Capitală au fost dedicate tehnicii încondeierii ouălor. Copii din parohie au învăţat „să scrie pe ouă” de la Viorica Carciga, meşter popular şi membru fondator al Asociaţiei „Renaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor .....
Data: May 1, 2021
„Doar cei aleși de Hristos pentru a-i fi martori ai Învierii pot fi și vestitori ai acestei minuni. Hristos s-a arătat femeilor mironosițe, apostolilor, ucenicilor și în cele din urmă Sf. Pavel”,
Data: May 1, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Maica Siluana Vlad - Starile sufletesti
Maica Siluana Vlad - Cine suntem si de ce ne-am nascut - Fagaras
Maica Siluana Vlad - De ce ne e greu sa iubim - Craiova 30 11 2006
Maica Siluana Vlad - Convorbiri duhovnicesti
Maica Siluana Vlad - Despre iertare
Maica Siluana Vlad - Despre batic - amanunt sau element de identitate
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).