Specialiști în Geografie, Meteorologie, Silvicultură și Antropologie și-au exprimat îngrijorările cu privire la impactul încălzirii globale asupra mediului și societății în cadrul unei sesiuni de comunicări științifice, marți, 28 ianuarie 2020 la Academia Română.
În cuvântul inaugural, Acad. Ioan Dumitrache, citând un raport din 2019, a atras atenția că încălzirea globală accelerată prin efectele ei ar putea devasta omenirea până în anul 2050.
„20 de zile de căldură letală pe an determină prăbușirea a multor ecosisteme. Peste un miliard de oameni ar trebui să fie strămutați. După războiul nuclear, încălzirea globală este cea mai mare amenințare la adresa vieții pe planetă”, a punctat academicianul citând un fost lider al Forțelor de Apărare din Australia.
Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, și Directorul General al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.
Ministrul Costel Alexe a semnalat că ne aflăm în cel mai fierbinte deceniu din istoria măsurătorilor meteorologice.
„Episoadele cu valuri de căldură sunt din ce în ce mai persistente, iar perioadele lungi secetoase alternează cu intervalele scurte în care precipitațiile abundente generează viituri rapide sau inundații la scară regională și locală”.
„Aceste date arată o realitate greu de ignorat. Și de aceea este momentul în care trebuie să aplicăm, fără întârziere măsuri eficiente și sustenabile din punctul de vedere al utilizării resurselor de climă, apă și sol”.
Sesiunea a fost moderată de Acad. Dan Bălteanu, Directorul Institutului de Geografie al Academiei Române.
Evenimentul face parte dintr-un program mai amplu de dezbateri asupra schimbărilor climatice. Concluziile vor face obiectul unui raport al Academiei Române care va fi adus la cunoștința forurilor decizionale de la nivelul statului român și a publicului interesat.
Următoarea sesiune din acest program va avea loc în februarie.
„Săptămâna Apei” la Amsterdam | Patriarhul Ecumenic a subliniat că apa este un dar și poluarea un păcat.https://t.co/WTWXClzLcc pic.twitter.com/d16edlNob3
— Basilica.ro (@AgentiaBasilica) November 8, 2019
Foto: captură video Trinitas TV
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 306
Id: 69039
Data: Jan 29, 2020
Imagine:
Racla cu Moaștele Sfinților Trei Ierarhi de la Reședința Patriarhală va fi dusă miercuri seara, în ajunul sărbătoririi sfinților, la Catedrala Patriarhală pentru a fi cinstite de credincioși.
De la ora 16:00 va fi oficiată Vecernia Mare cu Litie, urmată de .....
Data: Jan 29, 2020
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat marți o slujbă de mulțumire cu ocazia aniversării a 70 ani de la înființarea Detașamentului de Pompieri Huedin, informează
Data: Jan 29, 2020
În ziua sărbătoririi Sfinților Trei Ierarhi, 30 ianuarie 2020, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va .....
Data: Jan 29, 2020
Preafericitul Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, a ajuns miercuri în SUA pentru a urma un tratament de 10 zile împotriva cancerului, informează site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe a Ciprului.
A fost .....
Data: Jan 29, 2020
Pentru a onora solicitările venite din partea sucevenilor, în cadrul ședinței Consiliului Local din 30 ianuarie va fi votat proiectul social „Dăruiește Responsabil” prin care vor fi amplasate containere stradale de colectare a hainelor și a încălțămintei refolosibile, informează
Data: Jan 29, 2020
Un studiu realizat de Arhiepiscopia Iașilor printre participanții Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM) din 23 – 25 august 2019 a dezvăluit timpul alocat de tineri pentru social-media și întâlnirile cu prietenii, sport, educație și lectură.
.....Data: Jan 29, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).