Hramul principal al Mănăstirii Vorona din Botoşani, care a avut loc sâmbătă, 8 septembrie, în ziua praznicului Naşterii Maicii Domnului, a fost serbat în mod cu totul deosebit anul acesta, în prezenţa a 2 ierarhi şi a peste 3.000 de credincioşi. Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înalt Preasfinţitul Nikolaj Metodiev Sevastianov, Mitropolit de Plovdiv-Bulgaria, au oficiat Sfânta Liturghie în faţa arhondaricului mănăstirii, înconjuraţi de un sobor numeros de preoţi şi diaconi din Botoşani, Iaşi şi Plovdiv. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Ioan Harpa, exarh al mănăstirilor din Botoşani, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, şi pr. Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Botoşani. La hramul vechii aşezări monahale botoşănene au participat şi autorităţi locale şi centrale din judeţul Botoşani, dar şi autorităţi centrale din regiunea Plovdiv, membri în delegaţia Înalt Preasfinţitului Nikolaj Metodiev Sevastianov. Conform tradiţiei, credincioşii prezenţi la hramul Voronei s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost scoasă din sfântul altar al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ şi aşezată în curtea aşezării monahale.
„Odată cu naşterea Sfintei Fecioare Maria, ni s-a dat nouă izbăvirea de păcate“
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Nikolaj Metodiev Sevastianov a rostit un cuvânt de învăţătură, în care, la început, şi-a exprimat bucuria de a se afla în ţinutul binecuvântat al Moldovei, apoi a vorbit despre împrejurările minunate ale naşterii Maicii Domnului din părinţii Ioachim şi Ana: „Ne bucurăm că în această zi simţim nemărginita bunătate a lui Hristos, care se revarsă asupra noastră, pentru că, odată cu naşterea Sfintei Fecioare Maria, ni s-a dat nouă izbăvirea de păcate. În acelaşi timp, noi ştim prin sărbătoarea de astăzi cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea şi faptul că ceea ce la oameni e cu neputinţă, la Dumnezeu e cu putinţă. Lucrul acesta se poate lesne vedea la Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului, care au fost căsătoriţi cincizeci de ani fără să aibă copii, lucru care a adus multă amărăciune în sufletele lor. În vechime, în Israel, cei care nu aveau copii erau socotiţi ca fiind oameni păcătoşi şi erau înlăturaţi. Lucrul acesta se întâmpla întrucât veacuri la rând, poporul Israel aştepta naşterea lui Mesia, iar familiile care nu aveau copii pierdeau într-un fel această demnitate de a avea un Izbăvitor al lumii. Însă naşterea Maicii Domnului, în urma rugăciunilor vârstnicilor ei părinţi Ioachim şi Ana, a arătat că mult poate rugăciunea dreptului şi că unde doreşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii“, a spus IPS Nikolaj.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea credincioşilor care s-au pregătit pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat câteva cuvinte credincioşilor prezenţi, în care a arătat că praznicul Naşterii Maicii Domnului este în mod simbolic sărbătoarea părinţilor care nasc şi cresc copii în frică de Dumneze: „Astăzi am venit în străvechea lavră a Voronei, pentru a ne închina tronului Preasfintei Treimi şi pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru acest dar oferit umanităţii, în persoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria. Aşez un singur gând inimilor voastre, şi anume că sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este sărbătoarea tuturor mamelor şi taţilor care au prunci. Mesajul Bisericii de astăzi şi dintotdeauna este acelaşi: nu vă daţi la o parte din a zămisli şi a naşte prunci, pentru că aceasta este binecuvântarea cerului revărsată asupra neamului nostru, asupra lumii şi asupra Bisericii, dar în primul rând asupra vieţii dumneavoastră. Sfinţii Ioachim şi Ana considerau faptul că nu puteau să aibă copii ca cel mai mare blestem prezent în casa lor, aceasta pentru că orice tristeţe şi amărăciune poate fi înlăturată prin naştere de copii şi creşterea lor în frica de Dumnezeu şi în ruşine de oameni. Dacă o iubiţi pe Maica Domnului, dacă afirmaţi că sunteţi creştini ortodocşi şi dacă doriţi să rămâneţi înrădăcinaţi în seva acestui pământ, în familiile voastre trebuie să fie iubire, iertare şi naştere de prunci. Monahul se mântuieşte prin rugăciune neîncetată, iar omul din societate se mântuieşte prin asumarea responsabilităţilor pe care le are, cu corectitudine şi eficienţă, şi prin naştere şi creştere de prunci“. La final, IPS Teofan a mulţumit Înalt Preasfinţitului Nikolaj Metodiev Sevastianov pentru dragostea arătată prin venirea pe meleagurile noastre şi pentru împreuna-slujire şi rugăciune.
Hramul Mănăstirii Vorona s-a încheiat cu rugăciunea de dezlegare citită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, după care a avut loc o agapă, oferită credincioşilor prin grija stavroforei Teofana Scântei, stareţa Mănăstirii Vorona.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 535
Id: 24406
Data: Sep 10, 2012
Imagine:
În urma colectei organizate în acest an la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor pentru Fondul Central Misionar, s-au adunat 170.603 lei. Banii au fost colectaţi în Catedrala mitropolitană, în parohiile şi mănăstirile eparhiei. Din valoarea totală, suma .....
Data: Sep 10, 2012
In duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci, Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii s-a aflat in mijlocul credinciosilor din Parohia Lunca, Protopopiatul Babadag. Cu acest prilej Preasfintia Sa a savarsit impreuna cu un sobor de preoti si diaconi Sfanta Liturghie arhiereasca in .....
Data: Sep 10, 2012
In aceasta duminica, la 9 septembrie 2012, in biserica Parohiei vrancene Podul Narujei, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Epifanie, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat slujba Aghesmei si Sfanta Liturghie. Cu acest prilej, Chiriarhul locului a binecuvantat lucrarile .....
Data: Sep 10, 2012
Sectorul Cultural-Invatamant si Activitati cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Dunarii de Jos organizeaza zilele acestea un program de cursuri teologice si metodice pentru profesorii de la Seminarul Teologic Sfantul Apostol Andrei din Galati, informeaza TRINITAS TV. In deschidere, .....
Data: Sep 11, 2012
Peste 120 de studenți și profesori din 20 de universitați europene sunt prezenți timp de 12 zile la Constanța pentru un dialog academic pe tematica teologica interconfesionala și interreligioasa. Deschiderea oficiala a programului intensiv Erasmus/Socrates, organizat de Facultatea de Teologie .....
Data: Sep 11, 2012
Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii a savarsit sambata 8 sept . 2012 Sfanta Liturghie arhiereasca la biserica cu hramul Nasterea Maicii Domnului din localitatea Grindu, Protopopiatul Niculitel, informeaza Alexandru Chituta. La slujba au participat un numar mare de credinciosi in .....
Data: Sep 11, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).