In imagini: Şezatoare literara la Imola

Grupul de tineri și copii Nepsis ai parohiei Imola au organizat săptămâna trecută o „Șezătoare Literară” dedicată scriitorilor Mihai Eminescu şi Ion Creangă.

Şezătoarea a fost organizată în lăcaşul de cult unde se oficiază slujbele duminicale, fiind dedicată Zilei Internaţionale a Tineretului Ortodox. Foto credit: Cufăr de amintiri

„Sub atenta îndrumare a doamnei preotese Mihaela Gârboan și acompaniați muzical de virtuoasa interpretă Doina Boboc, tinerii și copiii Nepsis au redat prin teatru, cântec și recital un crâmpei din minunatul univers eminescian, cât și din captivantul spațiu mirific al povestirii românești al inegalabiluilui narator Ion Creangă”, au precizat organizatorii pe site-ul eparhial.

Tinerii au recitat poezii din opera eminesciană. Foto credit: Cufăr de amintiri
Nu a lipsit nici „pupăza din tei”. Foto credit: Cufăr de amintiri

Imola este un oraș din provincia Bologna, regiunea Emilia-Romagna, Italia.

Tinerii au purtat costume tradiţionale româneşti. Foto credit: Cufăr de amintiri

În încheierea spectacolului a luat cuvântul preotul paroh Doru Gârboan care a vorbit despre cele două mari personalități ale literaturii românești şi a mulţumit tuturor celor implicați în organizarea evenimentului cultural.

Pr. paroh Doru Gârboan. Foto credit: Cufăr de amintiri

Nepsis, care în limba greacă înseamnă „trezvie” sau „a fi treaz”, este numele generic al diferitelor asociaţii şi grupări ale tinerilor ortodocşi din Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale şi Meridionale.

Seara s-a încheiat prin gustarea unui tort pregătit pentru cei sărbătoriți de Ziua Internațională a Tineretului.

Foto credit: Cufăr de amintiri

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 267

Id: 69115

Data: Feb 6, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).