In imagini: Sarbatoarea Sfintei Agata in parohia romaneasca din Catania

Sfânta Muceniță Agata este considerată ocrotitoarea orașului italian Catania pentru că în acele locuri a suferit martiriul în anul 251. Drept urmare, Parohia Ortodoxă Română din Catania a fost închinată încă de la fondare (2006) Sfintei Agata.

Sfânta Agata este serbată și de romano-catolici care organizează în cinstea ei la Catania una dintre cele mai mari procesiuni din lume.

În parohia românească din Catania, hramul a fost serbat duminică în prezența românilor din toată provincia, dar și a unui grup de pelerini din România condus de Părintele Gheorghe Iordan de la Mănăstirea Căldărușani, informează Episcopia Italiei.

Părintele Gheorghe Iordan de la Mănăstirea Căldărușani predică în Biserica ortodoxă românească din Catania. Foto credit: Episcopia Italiei

Biserica și, în special icoanele cu reprezentarea Sfintei Agata au fost împodobite cu flori, iar credincioasele din parohie au pregătit bucate tradiționale românești.

Pentru hram, părintele paroh Mihai Gabriel Ichim a pregătit o nouă icoană cu Sfânta Agata, înaltă de un metru. Foto credit: Episcopia Italiei
Chipul și numele Sfintei Agata nu au lipsit nici de pe produsele alimentare pregătite. Foto credit: Episcopia Italiei

Copiii de la școala parohială au citit viața muceniței martirizate în Catania.

În același timp au lucrat, împreună cu mamele lor, la realizarea unei icoane din fragmente de hârtie colorată, asemenea picturii în tehnica mozaic. Foto credit: Episcopia Italiei

La Sfânta Liturghie a fost prezentă o delegație a Consulatului român din Catania.

După slujbă, peste 200 de credincioși s-au deplasat în afara orașului, pentru a participa la o agapă, dar și la un program artistic popular intitulat „Nunta la români – împodobitul miresei și bărbieritul mirelui”.

Enoriașele din parohie se mândresc cu preparatele închinate Sfintei Agata. Foto credit: Episcopia Italiei

Biserica românească din Catania funcționează în fostul teatru al Bisericii catolice „Crocifisso della Buonamorte” din Piazza Falcone, clădire care a fost amenajată conform cultului și tradiţiei ortodoxe.

306 unități de cult din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei își desfășoară activitatea în biserici sau spații care aparțin Bisericii Catolice din Italia, San Marino și Malta.

Foto credit: Episcopia Italiei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 439

Id: 69103

Data: Feb 5, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).