Mitropolitul Irineu al Olteniei împlineşte miercuri trei decenii de la hirotonia în Arhiereu.
Înaltpreasfinția Sa a făcut studii la Seminarul Teologic din Craiova (1975-1980) și la Institutul Teologic din București (1981-1985).
Între 1985-1986 urmează cursurile de doctorat, specialitatea Patrologie, la Institutul Teologic din București, continuate (specializarea Teologie Dogmatică) la Institutul Saint Serge din Paris (1987-1990); între 1986-1987 urmează cursuri de limbă și literatură franceză, la Facultatea de Litere din Grenoble; între 1989-1990, cursuri de limbă engleză la Londra, iar între 1990-1991, cursuri de arheologie biblică la Institutul de Arheologie Biblică din Tantur, Ierusalim.
În perioada 2002-2005 urmează cursurile de doctorat, specialitatea Drept civil, la Facultatea de Drept din Craiova, titlul de doctor în 2005 cu teza Raportul dintre preceptele morale creștine și normele juridice. În 1985 s-a călugărit la Mănăstirea Frăsinei; hirotonit ierodiacon (1985) și ieromonah (1986).
Între 1990-1991 a fost profesor de Istoria Bisericii Universale la Institutul Saint Serge din Paris; între 1992-1994, profesor de Istoria culturii și civilizației bizantine la Facultatea de Teologie din Craiova; din 1994, profesor de Teologie Dogmatică și Teologie Morală la aceeași facultate (titular din 1997).
Între 1999-2001, profesor de Teologie Morală la Facultatea de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu. În 2004 a fost ales șef de catedră (Sistematică-Practică) la Facultatea de Teologie din Craiova, iar în 2008, decan al aceleiași Facultăți.
În 06 septembrie 1991 Sfântul Sinod l-a ales Arhiereu vicar la Episcopia Râmnicului, fiind hirotonit în 06 octombrie, același an, cu numele de Slătineanul. În 2003 a fost numit secretar al Comisiei speciale pentru canonizarea Sfinților români din cadrul Sfântului Sinod; din 2000 este referent pentru manuale de religie din cadrul comisiei Teologice și liturgice a Sfântului Sinod.
În 08 iulie 2008 a fost ales mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat în 27 iulie, același an.
Foto credit: Basilica.ro
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 264
Id: 74971
Data: Oct 6, 2021
Imagine:
La Biserica Zlataust din Iași va fi oficiată joi o slujbă de pomenire pentru renumitul cobzar Barbu Lăutaru, de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 163 de ani. Parastasul va începe la ora 10:00.
„La momentul comemorativ va participa Preasfințitul Antonie, .....
Data: Oct 6, 2021
Arhiepiscopia Iaşilor a anunţat care va fi programul pelerinajului organizat de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
Pelerinajul se va .....
Data: Oct 6, 2021
Părintele Dumitru Stăniloae a fost pomenit marți în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 28 de ani de la trecerea .....
Data: Oct 6, 2021
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 11 octombrie 2021, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 100 de ani de la înființarea Institutului .....
Data: Oct 6, 2021
Mitropolitul Irineu al Olteniei împlineşte miercuri trei decenii de la hirotonia în Arhiereu.
Înaltpreasfinția Sa a făcut studii la Seminarul Teologic din Craiova (1975-1980) și la Institutul Teologic din București (1981-1985).
Între 1985-1986 urmează .....
Data: Oct 6, 2021
La început de an universitar, filialele ASCOR din toată țara organizează înscrieri. În unele orașe, înscrierile sunt la final, cum este cazul Bucureștiului iar în altele abia încep. ASCOR Galați a deschis înscrierile miercuri, 06 octombrie.
Dă sens studenției .....
Data: Oct 6, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).