Credincioşii ortodocşi serbează mâine, 14 septembrie 2014, Înălţarea Sfintei Cruci. Începând cu slujba Vecerniei din această seară, vor începe slujbele dedicate acestei sărbători deosebite a Bisericii noastre. Biserica Mănăstirii Râşca îşi serbează mâine al doilea hram. Aşezarea monahală a început să fie zidită în anul 1542, în timpul domniei lui Petru Rareş. Timp de aproape jumătate de veac, mănăstirea a rămas în ruină, mai precis până în 1611, an în care marele vornic al Ţării de Jos, Costea Băcioc, a refăcut-o pe cheltuiala sa. În ceea ce priveşte pictura Mănăstirii Râşca, cercetările efectuate în ultimele decenii au scos la iveală informaţii preţioase. Ceea ce atrage atenţia, privind pictura murală de la Mănăstirea Râşca, este bizantinismul chipurilor zugrăvite pe ziduri. Pelerinii sunt aşteptaţi mâine la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, unde va avea loc tradiţionala procesiune prin dreptul celor 14 troiţe ridicate de fiii duhovniceşti ai arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul acestui aşezământ monastic. Mâine va fi hram la Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ din cartierul ieşean Nicolina, Protopopiatul Iaşi 2, şi la Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ din cadrul Spitalului de Psihiatrie de la Grajduri. În judeţul Botoşani îşi va serba hramul Schitul Lebăda, ce aparţine de Mănăstirea Guranda. Corpul de chilii a ars în luna august a acestui an din cauza unui incendiu, obştea acestui schit având nevoie în prezent de sprijin financiar. În judeţul Neamţ, va îmbrăca straie de sărbătoare Schitul „Poiana lui Ioan“ al Mănăstirii Sihăstria, Parohia Dumbrava Roşie II şi Parohia Bistra din Protopopiatul Piatra Neamţ.
În Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor va fi hram în parohiile Volovăţ şi Horodnic de Jos, Protopopiatul Rădăuţi, în Parohia Gheorghiţeni - Dorna Arini, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.
În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului va fi sărbătoare în filia Perchiu a Parohiei Gâleşti, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 497
Id: 43940
Data: Sep 12, 2014
Imagine:
Credincioșii din comuna Boroaia, județul Suceava, l-au avut marțea trecută în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Potrivit unei vechi tradiţii, pe 9 septembrie aici sunt pomeniți ctitorii .....
Data: Sep 12, 2014
Întâlnirile au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi au constat în darea de seamă prezentată la Sectorul teologic educaţional al Patriarhiei Române, vizând .....
Data: Sep 12, 2014
Sfintele moaşte vor ajunge astăzi din Grecia şi vor rămâne la Râşca până miercuri, 17 septembrie 2014. Credincioşii prezenţi la sărbătoarea hramului se vor putea închina şi la moaştele altor sfinţi, precum şi la un mic fragment .....
Data: Sep 12, 2014
Peste 1500 de elevi cu risc de ambandon școlar sau care au parasit timpuriu școala vor fi sprijniți de Patriarhia Româna și organizația World Vision România. Ei sunt .....
Data: Sep 13, 2014
La sarbatoarea Înalțarea Sfintei Cruci membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc dupa urmatorul program pe care îl aflam de la Radio .....
Data: Sep 13, 2014
La Catedrala Episcopala „Sfânta Treime“ din Baia Mare a avut loc joi, 11 septembrie, sedinta de evaluare a primei Reuniuni nationale a tinerilor ortodocsi, care s-a .....
Data: Sep 13, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Rugaciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu, citita de Parintele Iustin
Pr Justin Parvu - Despre viata vesnica
Pr Iustin Parvu - Despre sfarsitul lumii, mantuire, Japonia si tehnologie
Pr Iustin Parvu - Tara noastra - pridvor al Imparatiei lui Dumnezeu
Pr Iustin Parvu - Omul si natura
Pr Iustin Parvu - Rugaciune de dezlegare la inceputul Postului Mare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).