Inaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Targoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, implinește vineri 80 de ani. Patriarhul Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.
S-a născut in 5 ianuarie 1944, la Crețești-Vidra, jud. Giurgiu, din părinții Anghel și Maria Mihăiță, primind la botez numele de Nicolae.
Intre 1959 și 1968, a urmat Seminarul Teologic și Institutul Teologic de Grad Universitar (actuala Facultate de Teologie Ortodoxă) din București. Pană in 1971, a urmat cursurile de doctorat ale aceluiași Institut, la disciplina Vechiul Testament și Limba Ebraică.
Viitorul ierarh și-a completat studiile cu un curs postuniversitar la King’s College din Londra și la Universitatea din Oxford (1971-1974).
In 1974, și-a prezentat disertația cu tema: „O nouă evaluare a canonului Vechiului Testament”, la Universitatea din Londra, obținand titlul de Master of Theology.
A mai făcut studii postuniversitare in Arheologie biblică la Colegiul Anglican din Ierusalim, Israel (1972), și la Universitatea din Geneva, Elveția (1977-1978).
Teza de doctorat a Inaltpreasfinției Sale s-a intitulat „Cartea lui Miheia: teologie și exegeză”, redactată sub indrumarea Pr. prof. dr. Dumitru Abrudan, la Universitatea din Oradea.
In perioada studiilor 1975-1980, a fost cantăreț bisericesc la Parohia ortodoxă romanească din Londra, pedagog și profesor la Seminarul Teologic din București, documentarist principal, șef de serviciu, apoi secretar al Sectorului Relații Externe Bisericești al Administrației Patriarhale.
Inchinoviat la Mănăstirea Cernica, a fost tuns in monahism in 8 mai 1980, primind numele de Nifon, iar cateva zile mai tarziu a fost hirotonit ierodiacon. In 15 mai 1980 a fost hirotonit ieromonah.
In 16 iulie 1980, cand era imbisericit la Mănăstirea Antim din București, a fost hirotesit arhimandrit.
In anii 1980 a făcut misiune in Canada, apoi a fost numit consilier patriarhal la Sectorul Relații Externe Bisericești, i s-a incredințat conducerea Mănăstirii Antim din București și a fost ales episcop vicar patriarhal.
In urma inființării Episcopiei Sloboziei și Călărașilor (1993), a fost ales și instalat episcop al acesteia la inceputul anului 1994.
In decembrie 1999 a fost ales și intronizat Arhiepiscop al Targoviștei, iar in 7 martie 2008, pentru bogata activitate, Sfantul Sinod i-a acordat rangul de Mitropolit ad personam.
Mitropolitul onorific Nifon reprezintă Biserica Ortodoxă Romană la evenimentele ecumenice și a făcut parte din numeroase delegații in străinătate. Este membru in Comisia de dialog anglicano-ortodox, participand la intrunirile acesteia.
Inaltpreasfinția Sa a publicat insemnate lucrări teologice referitoare la misiunea ortodoxă in context ecumenic.�De asemenea, a coordonat tipărirea volumelor dedicate Domnitorului Mihai Viteazul, alături de alte numeroase volume cu caracter teologic, cultural și istoric.
Este autorul a peste 120 articole și peste 90 studii, in limba romană și in limba engleză, membru al comitetului redacțional al International Review of Mission – Geneva și a reprezentat Patriarhia Romană in Comisia Interortodoxă Specială pentru pregătirea Sfantului și Marelui Sinod din Creta (2016).
Recent, Inaltpreasfințitul Părinte Nifon a condus delegația Patriarhiei Romane la cea de a 11-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Karlsruhe, Germania (2022), prilej cu care a fost reales membru al Comitetului Central și membru al Comitetului Executiv al acestui inalt for de dialog ecumenic.
De asemenea, este membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din Romania.�A fost profesor și, pentru multă vreme, decan al Facultății de Teologie a Universității „Valahia” din Targoviște.
Este distins cu numeroase diplome și ordine bisericești și laice, printre care: Ordinul Național pentru Merit in grad de Mare Ofițer, acordat de Președintele Romaniei (2000); Ordinul Coroana Romaniei, in grad de mare ofițer, oferit de Majestatea Sa Regele Mihai I (2014); Premiul Perpessicius, ex aequo, pentru inițierea și coordonarea retipăririi jubiliare a capodoperelor macariene, dar și ca o recunoaștere a susținerii actului cultural și spiritual, oferit de Muzeul Național al Literaturii Romane (2011), și Premiul Opera Omnia din partea Universității Valahia din Targoviște (2019).
Citește aici bibliografia completă a Inaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Targoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal.
Foto credit: Fotomontaj Basilica.ro
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 134
Id: 79980
Data: Jan 5, 2024
Imagine:
Principesa Ileana, cel de al cincilea copil al Regelui Ferdinand și Reginei Maria, s-a născut in 5 ianuarie 1909 și curand presa internațională a numit-o ..... Data: Jan 5, 2024 |
Campania de strangere de fonduri prin SMS pentru Centrul de ingrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor continuă pană la finele anului ..... Data: Jan 5, 2024 |
Inaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat joi slujba de inmormantare a părintelui misionar Vasile Barsan, in Biserica „Sfantul ..... Data: Jan 6, 2024 |
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au prezentat recent raportul pe anul 2023 al Campaniei „Donează sange, salvează o viață!”. Prin ..... Data: Jan 6, 2024 |
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat joi slujba Sfintei Liturghii, cu ocazia praznicului Sf. Cuv. ..... Data: Jan 6, 2024 |
Patriarhul Daniel a primit vineri, la soborul Catedralei Patriarhale venit să anunțe Ajunul Bobotezei la Reşedinţa Patriarhală. Cu acest prilej, Preafericirea ..... Data: Jan 6, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).