Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt a fost sarbatorit ieri, 15 noiembrie, in Biserica Ortodoxa Romana. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii la Manastirea Neamt a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. La finalul Sfintei Slujbe Inaltpreasfintia Sa a sfintit cabinetul stomatologic al Manastirii Neamt, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. Cabinetul a fost infiintat la initiativa prof. dr. Mircea Rusu, pentru a raspunde nevoilor obstii Manastirii Neamt, dar si ale credinciosilor care locuiesc in apropierea acestei asezari monahale. De amenajarea si dotarea spatiului s-a ocupat in mod special protos. Andrei Ionita de la Manastirea Neamt, care a absolvit Facultatea de Medicina Dentara a Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iasi, avand sprijinul arhim. Benedict Sauciuc si al altor persoane. Staretul Manastirii Neamt a oferit la final mai multe detalii cu privire la cabinetul medical al obstii monahale pe care o pastoreste, amintind ca la Manastirea Neamt 'inca de acum trei secole existau farmacii, precum si bolnita unde erau ingrijiti atat parintii calugari, cat si batranii'. Inalt Preasfintitul Parinte Teofan si-a exprimat nadejdea ca noul cabinet de medicina dentara va oferi vietuitorilor Manastirii Neamt o asistenta medicala adecvata. 'Prin existenta unui astfel de asezamant monahii nu vor mai fi nevoiti sa mearga in alta parte pentru a beneficia de servicii medicale. Dumnezeu sa rasplateasca osteneala celor care s-au implicat in realizarea acestui cabinet', a spus IPS Teofan. Prof. dr. Mircea Rusu a explicat ca in urma cu cativa ani, cand era rectorul UMF Iasi, a avut initiativa de a infiinta pe langa asezarile monahale o serie de cabinete medicale de stomatologie. 'Cred ca acest cabinet va fi un exemplu si pentru alte manastiri', a completat prof. dr. Mircea Rusu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 684
Id: 10225
Data: Nov 16, 2010
Imagine:
In prima zi din Postul Nasterii Domnului, Manastirea Neamt a sarbatorit mutarea la Domnul a marelui indrumator al vietii monahale din Moldova si innoitor al monahismului, Sfantul Cuvios Paisie Velicikovschi de la Neamt.In Biserica 'Inaltarea Domnului', unde se afla si mormantul Sfantului .....
Data: Nov 16, 2010
In Duminica a 25-a dupa Rusalii, a samarineanului milostiv, Preasfintitul Petroniu, Episcop al Salajului, a savarsit slujba de resfintire a bisericii si Sfanta Liturghie in Parohia Popeni din Protopopiatul Zalau, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Transilvania. Biserica, tarnosita in 1836, .....
Data: Nov 16, 2010
Preotii din Protopopiatul Ilfov Nord, Arhiepiscopia Bucurestilor, s-au intalnit la finalul saptamanii trecute la biserica Parohiei Ghermanesti in cadrul Cercului pastoral-misionar pe tema Sfintei Cununii, avand titlul 'Taina Cununiei - misiune a preotului si responsabilitatea mirilor', .....
Data: Nov 16, 2010
70 de tineri din mai multe licee si scoli ale municipiului Giurgiu au participat duminica, 14 octombrie, la o seara duhovniceasca intitulata generic 'Postul din perspectiva tanarului de azi', gazduita de Centrul pentru copii si tineret 'Sfantul Ioan Valahul' al Episcopiei Giurgiului, .....
Data: Nov 16, 2010
Zilele acestea s-au implinit 129 de ani de la deschiderea cursurilor Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Aceasta institutie de invatamant superior si-a inceput activitatea la data de 16 noiembrie 1881, informeaza TRINITAS TV. Privim inapoi asupra unei istorii de aproape 130 de ani. .....
Data: Nov 17, 2010
La 20 noiembrie, Biserica noastra il pomeneste pe Sfantul Grigorie Decapolitul, propovaduitor si aparator al dreptei credinte, informeaza TRINITAS TV. Sfantul este cinstit in mod deosebit la Manastirea valceana Bistrita, asezamant ce pastreaza inca de la sfarsitul secolului al XV-lea moastele .....
Data: Nov 17, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).