Sunt opt slujbe care poartă numele de „Denii” în cultul Ortodox. Două, în Săptămâna a cincea din Postul Paștilor și șase în Săptămâna Pătimirilor.
Datorită frumuseții și profunzimii lor, Deniile sunt foarte populare în rândul credincioșilor. Semnificația și istoricul lor sunt însă, adesea, mai puțin cunoscute.
Deniile sunt Utrenii
Deniile sunt, de fapt, Utrenii, adică slujbe de dimineață (de la gr. orthros – auroră, zorii zilei / slav. utrom – dimineață). Utrenia, una dintre cele mai vechi slujbe ortodoxe, cu rădăcini în cultul iudaic, este făcută în zorii zilei și simbolizează așteptarea Adevăratei Lumini, care este Hristos „Soarele Dreptății”.
Rânduiala și simbolismul cultului sunt observate cel mai clar în mănăstiri. După rânduielile din Muntele Athos, Utrenia trebuie să se termine atunci când soarele se ivește în ferestrele bisericii pentru a lumina altarul.
De ce se oficiază Utrenia seara?
În mănăstiri sau catedrale, în ajunul sărbătorilor mari, Utrenia se săvârșește seara în continuarea Vecerniei și a Litiei și poartă numele de Priveghere. Cum s-a ajuns totuși ca aceste Utrenii speciale numite „Denii” să se oficieze seara?
Utrenia începe în mănăstiri la diferite ore din noapte, fiind legată de slujba Miezonopticii, iar în Postul Mare această oră tinde să se apropie mai degrabă de miezul nopții decât de dimineață, detaliază Părintele Macarie Simonopetritul în „Triodul explicat”. În această logică apare și rânduiala Deniei (slav. bdenie – priveghere, slujbă nocturnă), care înseamnă slujba Utreniei săvârşită seara, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia.
„Denia, ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei Lui Hristos”, spune Patriarhul Daniel în lucrarea „Foame și sete după Dumnezeu. Înțelesul și folosul postului”.
Fiecare dintre cele opt Denii are o slujbă unică.
Deniile Săptămânii a cincea
Denia din miercurea Săptămânii a cincea din Post cuprinde Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul și prezentarea vieții Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, model desăvârșit de pocăință.
În timpul Deniei de vineri seara, din aceeași săptămână, se citește Acatistul Bunei Vestiri și se amintesc mai multe minuni ale Maicii Domnului.
Vezi programul liturgic al Săptămânii a cincea din Post la Catedrala Patriarhală.
Deniile din Săptămâna Pătimirilor
În Săptămâna Pătimirilor, la Denia din Sfânta şi Marea Luni – oficiată duminică seara – se amintește de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul neroditor. În Sfânta şi Marea Marți este prezentată Pilda celor zece fecioare, iar în Marea Miercuri se amintește de femeia păcătoasă care L-a uns cu mir pe Domnul cu puțin timp înainte de înfricoșătoarele Sale pătimiri.
În Sinaxarul Joii Mari sunt amintite: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului. În Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru lisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Ultima Denie, a Sâmbetei Mari, cuprinde Prohodul Domnului.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 278
Id: 76657
Data: Apr 6, 2022
Imagine:
Credincioşii ortodocşi români din Paris şi împrejurimile capitalei Franţei au adus .....
Data: Apr 6, 2022
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul participă joi la lansarea primului volum din biografia Doamnei Maria Brâncoveanu. Autoarea, Iuliana Mateescu, declară că lucrul la carte i-a dezvăluit modele de familie și viețuire creștină, precum și faptul că „tot ceea ce .....
Data: Apr 6, 2022
O nouă școală primară se deschide în toamnă la Arad. Școala „Episcop Ioan Mețianu” este rodul unui parteneriat dintre Universitatea „Aurel Vlaicu” și Arhiepiscopia Aradului.
Școala este situată în zonă centrală, aproape de Catedrala Veche, la parterul Facultății de .....
Data: Apr 6, 2022
Lacrimile pe care le evocă Sf. Andrei Criteanul, autorul slujbei Canonului cel Mare, nu sunt doar lacrimile lui, pe care le aduce înaintea Domnului, ci sunt și lacrimile celor de demult, a explicat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul miercuri, la sfârșitul slujbei Canonului .....
Data: Apr 7, 2022
„Adevărul creștin în practica medicală” a fost tema celei de a XXI-a ediții a Seminarului Internațional de .....
Data: Apr 7, 2022
Pe grupul tinerilor NEPSIS din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale a fost făcut public linkul de înscriere la Tabăra Internațională de la .....
Data: Apr 7, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Comoara intelepciunii - Rugaciunea naufragiatilor
Comoara intelepciunii - Adevarata intelepciune
Comoara intelepciunii - Comunicarea intre oameni
Comoara intelepciunii - Nepatimirea celui simplu
Comoara intelepciunii - Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare
Comoara intelepciunii - Cum dobandim smerenia
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).