In toate bisericile Patriarhiei Romane au fost oficiate, la cumpana dintre ani, slujbe speciale. A devenit deja o traditie ca la trecerea in noul an, ierarhii si preotii sa inalte rugaciuni de multumire pentru anul care a trecut, dar si de cerere pentru anul care urmeaza. Sambata, 1 ianuarie, la sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare, Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos a binecuvantat copiii si tinerii aflati in grija Asezamantului Filantropic Sfantul Vasile cel Mare din Galati, dupa cum ne informeaza Diac. Marian Patrascu de la Biroul de Presa si Comunicare al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos. La eveniment a fost prezent si dl. Dumitru Nicolae primarul municipiului Galati, care a tinut sa multumeasca tuturor celor care s-au implicat in initierea si consolidarea acestui frumos si util proiect filantropic, asigurand si pe viitor de buna conlucrare dintre institutiile locale si Biserica.Sarbatoarea a debutat cu savarsirea slujbei de Te-Deum in Catedrala arhiepiscopala din Galati, in noaptea de 31 decembrie 2010, spre 1 ianuarie 2011, de catre Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, inconjurat de preoti si diaconi, in prezenta a numerosi credinciosi din oras si din municipiu.Asezamantului Filantropic Sfantul Vasile cel Mare din Galati, a fost infiintat ca orfelinat de fete in perioada interbelica (1936-1939), de catre vrednicul de pomenire Episcopul Cosma Petrovici al Dunarii de Jos. Dupa 50 de ani de confiscare de catre regimul comunist, la initiativa si in urma demersurilor facute de catre chiriarhul locului, Inaltpreasfintitul Parinte Casian, in acea vreme Episcop al Dunarii de Jos, cladirea a fost retrocedata, dupa care s-au efectuat ample lucrari de reamenajare si dotare.Reinfiintat si inaugurat in octombrie 2000, prin prezenta si binecuvantarea Sanctitatii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului si a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, in prezenta autoritatilor centrale si locale, civile si militare, a ctitorilor si donatorilor, a clerului eparhial si a unei multimi de credinciosi, asezamantul gazduieste in prezent un Centru de Plasament Rezidential in cadrul caruia sunt ingrijite 30 de tinere provenite din familii defavorizate.De asemenea, aici functioneaza Centrul Multifunctional de Servicii Sociale Speranta , inaugurat anul trecut, care acorda asistenta psiho-pedagogica, meditatii gratuite si o masa zilnic la 60 de copii, precum si Centrul de Asistenta Medicala si Laborator de Analize Sfintii doctori fara de arginti Cosma si Damian , in cadrul caruia functioneaza patru cabinete medicale (ecografie, stomatologie, medicina generala si laborator analize), deservite de medici specialisti, care ofera zilnic asistenta medicala gratuita la peste 30 de persoane (pensionari, elevi, studenti etc).In cadrul aceluiasi complex fiinteaza, tot din anul 2000 si Manastirea Sfantul Vasile cel Mare ale carui maici se ocupa de educatia duhovniceasca a tinerelor gazduite de acest centru filantropic.Anul 2011 decretat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept Anul omagial al Tainei Sfintei Cununii si al Sfantului Botez , a inceput, asadar, la Dunarea de Jos in casa Sfantului Vasile, in numeroasa familie ocrotita de acest mare ierarh a Bisericii.La sfarsitul Sfintei Liturghii toti copii si tinerii prezenti au primit daruri, constand in dulciuri, iconite si carti de rugaciuni, dupa care toti cei prezenti la eveniment au fost invitati la agapa frateasca.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 628
Id: 11087
Data: Jan 2, 2011
Imagine:
Sfantul Silvestru este sarbatorit astazi, 2 ianuarie, in Biserica Ortodoxa Romana. Cu acest prilej Biserica Sfantul Silvestru din Bucuresti isi cinsteste ocrotitorul. Biserica Sfantul Silvestru este un lacaș de cult ortodox din București, situat pe strada Silvestru, in sectorul 2. Biserica .....
Data: Jan 2, 2011
In toate lacasurile de cult din Patriarhia Romana s-a sarbatorit astazi, 1 ianuarie, Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului, Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei si Anul Nou civil. La Catedrala Patriarhala din Bucuresti slujba Sfintei Liturghii a Sfantului Vasile cel .....
Data: Jan 2, 2011
In Duminica dinaintea Botezului Domului, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca alaturi de un sobor de preoti si diaconi la catedrala istorica Sfantul Gheorghe din Caransebes, informeaza episcopiacaransebesului.ro.La Sfanta Liturghie au .....
Data: Jan 3, 2011
Sarbatoarea Botezului Domnului este intampinata de credinciosii din toata tara prin obiceiuri si traditii vechi de secole. Prin acestea, oamenii si-au manifestat intotdeauna credinta si speranta in puterea si ajutorul lui Dumnezeu. Principalul obicei de Boboteaza este sfintirea apelor, ape .....
Data: Jan 3, 2011
In prima zi a anului, Biserica Sfantul Vasile cel Mare - Victoria din Capitala si-a sarbatorit hramul, ocazie cu care a fost sfintita si troita din curtea lacasului de cult. Slujba de sfintire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, .....
Data: Jan 3, 2011
Pentru a fi intampinat asa cum se cuvinte praznicul Botezului Domnului, ziua de 5 ianuarie, cunoscuta si ca Ajunul Bobotezei, este randuita ca zi de post aspru sau chiar post negru pentru cei care doresc si nu au slabiciuni trupesti, dupa cum ne informeaza TRINITAS TV. Aceasta traditie este .....
Data: Jan 3, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).