Anul şcolar 2012-2013 a început în comuna Urecheni, judeţul Neamţ, cu binecuvântare duhovnicească. Pentru aceasta, tinerii din parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Urecheni au postit şi s-au împărtăşit, atât de sărbătoarea Sfintei Cruci, cât şi în prima duminică după praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Tot duminică, după săvârşirea Sfintei Liturghii, pr. prof. Grigore Andron a oficiat slujba Aghezmei mici şi slujba Te Deumului pentru începerea anului şcolar, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni pentru cadrele didactice şi elevi. Pr. Grigore Andron a adresat apoi un cuvânt de folos duhovnicesc celor prezenţi, subliniind faptul că evoluţia copiilor pe plan educativ, cultural şi spiritual trebuie susţinută de Biserică, familie şi Şcoală - factori decisivi ce se află într-o strânsă interdependenţă şi care au un rol foarte important în formarea tinerilor.
Luni, când elevii au păşit pragul celor trei şcoli ale comunei Urecheni, festivitatea de deschidere a anului şcolar a început cu slujba Aghezmei mici şi cu rostirea rugăciunii de început de an şcolar, după care reprezentanţii primăriei, ai şcolii, ai poliţiei şi ai bisericii din Urecheni au rostit alocuţiuni.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 582
Id: 24618
Data: Sep 19, 2012
Imagine:
La Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Moineşti a avut loc marţi, 18 septembrie, conferinţa semestrială a preoţilor din Protopopiatul Moineşti. Întrunirea a fost prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Sep 19, 2012
Manastirea vranceana Brazi isi va cinstit pe 22 septembrie ocrotitorul spiritual, pe Sfantul Ierarh Mucenic Teodosie. La evenimentele organizate cu acest prilej va participa si chiriarhul locului, Inaltpreasfintitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei. Praznuirea Sfantului Ierarh .....
Data: Sep 20, 2012
Preasfințitul Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, a sfintit ieri Biserica cu hramurile Sfantul Daniil Sihastrul si Sfanta Imparateasa Olga din metocul Acoperamantul Maicii Domnului , al Manastirii Tisa Silvestri, judetul Bacau. Lacasul de inchinaciune .....
Data: Sep 20, 2012
Biserica Sfantul Ioan din Bacau, va fi resfintita duminica, 23 septembrie, de PS Ioachim Bacauanul, dupa cum ne-a precizat Pr. Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret si mass-media al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. Lacasul de inchinaciune a fost ridicat de preotul Ioan .....
Data: Sep 20, 2012
Profesorii de Religie din Caras-Severin s-au intrunit astazi, 20 septembrie 2012, la Sediul Inspectoratului Şcolar Judetean din Caransebes in cadrul Consfatuirii anuale, dupa cum informeaza TRINITAS TV.La sedinta a fost prezent si Preasfintitul Parinte Episcop Lucian. Am avut consfatuirea .....
Data: Sep 20, 2012
La sedinta administrativa lunara a Protopopiatului Sibiu, reprezentantii Departamentului Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului au organizat o sesiune de informare si de formare in cadrul Proiectului FORTE al Patriarhiei Romane. Preotii au aflat mai multe despre cum isi pot organiza mai .....
Data: Sep 20, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).