]]>În orașul italian Riesi a avut loc miercuri, 22 octombrie 2015, prima întâlnire pentru semnarea unui Pact Etic teritorial al Provinciilor Caltanissetta și Agrigento. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, la întâlnire a participat preacuviosul părinte Ieromonah Benedict. „La acest proiect teritorial au aderat toate Instituțiile Statului și membrii multor clase profesionale, precum: medici, avocați, judecători, procurori, carabinieri, profesori, decani de facultate si, de asemenea, Biserica Catolică și prefecții celor două provincii. S-a propus și acceptat mai multe amendamente la acest pact, printre care specificăm: monitorizarea în scoli privind comercializarea și consumul de alcool și droguri; instalarea de camere video la intrarea în școli, săli de sport și mai ales în punctele principale unde tinerii se întâlnesc; activarea unui număr verde privind consultanță în problemele violenței în familii și a avorturilor; activarea unui număr verde privind asistența familiilor și a tinerilor care au probleme cu alcoolul și drogurile; aplicarea în școli a unui chestionar la care tinerii să răspundă anonim privind consumul de droguri sau alcool, dar și cu privire la alte probleme”, după cum a precizat Ostache Vasile din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Cu această ocazie, Prefectul de Caltanissetta și Primarii din Orașul Riesi și Canicatti au propus o comisie reprezentantă în relațiile Pactului Etic cu celelalte instituții. Din această comisie face parte şi preacuviosul părinte Ieromonah Benedict împreună cu alți cinci reprezentanți: un medic, un asistent social, un avocat, un director de școală și un preot catolic. „De asemenea, s-a propus și cunoașterea reciprocă a celorlalte naționalități prezente în cele două Provincii prin întâlniri organizate, prin mostre iconografice, prin prezentarea tradițiilor, sărbătorilor importante și zilelor naționale. Acest proiect este unul de mare anvergura și privește toate comunitățile prezente pe teritoriul Siciliei, fiind primul proiect pilot implementat în Provinciile Agrigento și Caltanissetta”, a mai precizat Ostache Vasile. Următoarea etapă a proiectului se va desfășura la Canicatti pe data de 11 noiembrie 2015.
Download: Click for download attached file: Intalnire de lucru la Riesi - Italia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 693
Id: 57282
Data: Oct 23, 2015
Imagine:
]]>În contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, la 25 octombrie 2015, Ambasada României în Federaţia Rusă, în colaborare cu autorităţile centrale şi locale ruse şi cu Asociaţia .....
Data: Oct 23, 2015
]]>În Parohia Ramna din Protopopiatul Reșița a avut loc joi, 22 octombrie 2015, întrunirea cu preoții și profesorii de religie din cadrul Cercului pastoral-misionar Berzovia, după cum .....
Data: Oct 23, 2015
]]>Părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul din Tolleshunt Knights, Anglia, a susținut vineri, 22 octombrie 2015, o conferinţă în Aula .....
Data: Oct 23, 2015
]]>În biserica Naşterea Maicii Domnului a Parohiei Timişoara Iosefin a avut loc miercuri, 21 octombrie 2015, o întâlnire de suflet a grupului de preoţi, diaconi, cântăreţi bisericeşti şi .....
Data: Oct 23, 2015
]]>Delegația Bisericii Ortodoxe din Grecia condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Pavlos, Mitropolit de Drama, a ajuns la București în această seară, 22 octombrie 2015, și a adus .....
Data: Oct 23, 2015
]]>Sala de festivități a Centrului eparhial din Timișoara a găzduit joi, 22 octombrie, un eveniment de informare şi diseminare a rezultatelor obţinute în cadrul .....
Data: Oct 23, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Rabdarea, cheia armoniei in viata de familie
Sa pazim curatia copiilor nostri
Sfaturi de la Sfantul Porfirie pentru femeile insarcinate
Ca sa ne mantuim trebuie sa traim nu in visare, ci purtandu-ne crucea in viata reala
Ce inseamna sa iubim corect?
Scopul familiei crestine
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).