La Vaslui a avut loc în prima zi a acestei săptămâni o întâlnire de lucru a reprezentanţilor Organizaţiei World Vision România şi ai Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române cu cei ai Eparhiei Huşilor. În ultimii patru ani, World Vision România a implementat un amplu program de dezvoltare comunitară în comunele Rafaila, Dumeşti, Todireşti, Laza, Poieneşti, Ivăneşti, Deleşti, Bălteni, Zăpodeni, Cozmeşti, Rebricea, Vultureşti, Oseşti, Pungeşti, Rafaila, Todireşti, Dumeşti, Ivaneşti, Poieneşti, Laza, Bălteni, Zapodeni, Deleşti şi oraşul Negreşti din judeţul Vaslui. În cadrul întâlnirii, s-a prezentat un raport al activităţii pe anul 2013, fiind expuse principalele acţiuni prevăzute pentru anul în curs. "Organizaţia World Vision România activează de patru ani în mai multe comunităţi din nordul judeţului Vaslui. Preoţii din aceste comunităţi sunt implicaţi în proiecte ce vizează dezvoltarea comunitară şi activităţi cu tinerii şi copiii. În cadrul întâlnirii, s-a prezentat raportul pe anul 2013, unul destul de bogat, ce a avut ca beneficiari direcţi aproape 700 de copii. Preoţii, împreună cu grupele de cateheză, au alcătuit şi implementat un număr de opt proiecte mai importante. Cele mai reprezentative dintre acestea au primit din partea World Vision diplome de recunoaştere", a spus pr. Cosmin Gubernat, consilier al Sectorului social-misionar al Episcopiei Huşilor. În partea a doua a întâlnirii, pr. Constantin Naclad, inspector în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, a prezentat conceptul concursului naţional "Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine", implementat în toate eparhiile din Patriarhia Română, arâtând beneficiile acestei competiţii asupra lucrării misionare a Bisericii, precum şi oportunităţile de implementare.
"Biserica oferă sprijin, consiliere şi ajutor concret"
În continuare, pr. consilier Cosmin Gubernat a transmis mesajul Preasfinţitului Episcop Corneliu. "Episcopul Huşilor sprijină şi urmăreşte cu interes colaborarea Organizaţiei World Vision cu parohiile din cadrul Episcopiei Huşilor, dorind sporirea şi diversificarea activităţilor catahetice cu tinerii şi copiii, mai ales în zonele defavorizate din punct de vedere economic. De cele mai multe ori, Biserica este singura insituţie dintr-o comunitate ce oferă sprijin, consiliere şi ajutor concret. PS Corneliu a transmis că prin intermediul concursurilor naţionale iniţiate de Patriarhia Română, se completează proiectele locale, dându-le un caracter unitar. Prin intermediul Sectorului social-misionar, Episcopia Huşilor caută, în condiţii dificile din punct de vedere material, să ofere burse tinerilor merituoşi care se confruntă cu probleme sociale", a adăugat pr. Cosmin Gubernat. În cursul acestei luni, vor fi donate în parohiile din comunele aflate în nordul judeţului Vaslui 1000 de seturi de ghiduri de cateheză pentru copiii şi 40 de seturi de manuale pentru profesor/preot, publicate în cadrul proiectului "Hristos Împărtaşit Copiilor", în vederea organizării şi desfăşurării de sesiuni de cateheză cu şcolarii din cele 15 comunităţi partenere ale World Vision Romania.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 626
Id: 38382
Data: Feb 25, 2014
Imagine:
Ierarhul a venit în comunitatea de aici pentru a-i felicita pe preoţi şi credincioşi, care au susţinut în ultimii doi ani lucrările de restaurare a picturii interioare. Liturghia arhierească din a treia Duminică a Triodului a fost un .....
Data: Feb 25, 2014
Bucuria acestei aniversări a fost dublată de împlinirea, în ziua de 21 februarie 2014, a cincisprezece ani de la hirotonia în treapta arhieriei a Preasfinţiei sale.
Aceste momente aniversare au fost sărbătorite în mod .....
Data: Feb 25, 2014
Credincioșii care au pășit în frumoasa biserică din Ţinutul Pădurenilor care a găzduit lucrările cercului pastoral, s-au bucurat de săvârşirea Sfintei Taine a Maslului, după care Preacuviosul Părinte Arhimandrit Andrei Coroian, consilier .....
Data: Feb 25, 2014
În cuvântul de învățătură, pornind de la pericopa evanghelică, Mitropolitul Clujului le-a vorbit credincioșilor despre criteriile judecății universale, despre importanța iubirii aproapelui, cât și despre faptele bune sau rele, .....
Data: Feb 25, 2014
În cuvântul de învăţătură, rostit la finele slujbei, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti desprinse din Sfânta Evanghelie de la Matei (15, 31-46). ). „Din Evanghelia ce s-a citit astăzi la .....
Data: Feb 25, 2014
La această întâlnire au luat parte preoţii parohi și preoții slujitori din parohiile: Ocnele Mari I, Ocnele Mari II, Trăistari, Căzănești, Troianu, Râureni și Buda.
Întrunirea s-a deschis cu oficierea slujbei de Te .....
Data: Feb 25, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).