Intalnire dupa 20 de ani, la Sibiu

Absolventii Facultatii de Teologie Ortodoxa „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, promotia 1990-1994, s-au reîntâlnit dupa 20 de ani de la absolvirea cursurilor de licenta, informeaza Ziarul Lumina. Absolventii au avut posibilitatea sa-si manifeste pretuirea fata de profesori si îndrumatorii spirituali si sa se roage pentru colegii si dascalii care au trecut la Domnul.Întâlnirea a început în capela facultatii, unde Preasfintitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria si un sobor de preoti au oficiat Sfânta Liturghie, în prezenta Înaltpreasfintitului Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, a profesorilor si a absolventilor. Dupa Sfânta Liturghie, a fost oficiata o slujba de Parastas, pentru profesorii si absolventii trecuti la Domnul, si un Te Deum.„Este momentul sa va bucurati de aceasta întâlnire si sa simtiti ca ati fost reprimiti în Alma Mater, în institutia care v-a format si v-a pregatit pentru slujirea preoteasca si nu numai. Facultatea de Teologie este ca si o biserica, unde tinerii se formeaza intelectual si duhovniceste. Va binecuvântam pe toti si credem ca întâlnirea dumneavoastra este eveniment pentru facultate. Daca acum 10 ani v-ati reîntâlnit pentru prima data de la absolvire, acum aveti posibilitatea sa spuneti profesorilor si colegilor toate realizarile dumneavoastra“, a spus Înaltpreasfintitul Mitropolit Laurentiu.

Bucurie si pretuire

Întâlnirea a continuat într-una din salile de curs ale facultatii sibiene, unde profesorii au strigat catalogul, iar absolventii au avut posibilitatea sa-si prezinte realizarile pe plan familial sau pastoral-misionar. Între profesorii prezenti îi amintim pe pr. acad. prof. dr. Mircea Pacurariu si pr. prof. dr. Dumitru Abrudan. În prezidiu, alaturi de profesori s-a aflat si PS Episcop Siluan, absolvent al promotiei 1990-1994, care i-a binecuvântat pe colegi si a transmis gânduri de bine la acest emotionant moment de sarbatoare.„Astazi este o zi de mare bucurie si de binecuvântare pentru noi, toti cei care acum 20 de ani paraseam bancile acestei facultati de teologie, o institutie istorica si prestigioasa, ocrotita de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna si ne îndreptam pasii pe caile tarii dar si ale lumii pentru a pune în practica ceea ce am învatat în aceasta facultate si pentru a-L propovadui oamenilor pe Dumnezeu si pentru a sluji neamului românesc. Am venit cu multa bucurie si cu gânduri de recunostinta, de pretuire si de multumire fata de Dumnezeu, Care ne-a purtat de grija fiecaruia dintre noi si ne-a chemat pe aceasta cale a cunoasterii Lui, adica a teologiei si a slujirii Lui si poporului lui Dumnezeu. Am venit cu recunostinta si fata de pastorii nostri, fata de profesorii nostri. Ne aducem aminte cu multa pretuire si de Mitropolitul Antonie Plamadeala, care pastorea credinciosii din Ardeal la acea vreme si de IPS Mitropolit Laurentiu, care ne-a fost profesor de Liturgica si care, prin chemarea lui Dumnezeu, a ajuns mai întâi episcop al Caransebesului si apoi s-a întors în cetatea Sibiului pentru a pastori nu doar destinele Mitropoliei Ardealului, ci si a Facultatii de Teologie, pe care o binecuvânteaza neîncetat. Am venit cu gânduri de multa pretuire si recunostinta pentru toti profesorii si dascalii nostri, dintre care o parte si-au îndreptat pasii spre înaltimi spre a-I sluji lui Dumnezeu în chip desavârsit si neîncetat. Avem gânduri de multa bucurie si pretuire fata de colegii nostri, pe unii dintre ei revazându-i prima data dupa 20 de ani si tocmai de aceea este o zi aleasa si binecuvântata“, a spus PS Episcop Siluan.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 707

Id: 41066

Data: May 29, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).