Absolventi ai promotiei 1970-1974 de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu s-au reîntâlnit în vechea academie saguniana, la 40 de ani de la finalizarea cursurilor de licenta, informeaza "Ziarul Lumina".Întâlnirea a început cu Sfânta Liturghie, oficiata de un sobor de preoti în capela facultatii. Cei peste 80 de absolventi s-au rugat pentru sanatate si I-au multumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în acesti ani de slujire. De asemenea, absolventii s-au rugat si pentru odihna sufletelor tuturor profesorilor si a celor peste 40 de colegi trecuti la Domnul. Întâlnirea a continuat cu un curs festiv, tinut în Aula „Mitropolit Ioan Metianu“. Dintre profesorii promotiei amintite a fost prezent pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Pacurariu, deoarece arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu si pr. prof. univ. dr. Ioan Ica au lipsit din cauza starii de sanatate. Absolventii au primit la întâlnire si un mesaj de binecuvântare al Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a fost coleg de promotie. PF Parinte Patriarh Daniel le-a trimis si daruri fostilor colegi, constând în carti de teologie. De asemenea, la cursul festiv a venit si Înaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, care i-a binecuvântat si felicitat pentru aceasta întâlnire.Bucuria revederiiAbsolventii au avut posibilitatea sa-si revada colegii, sa rememoreze clipele frumoase ale studentiei si sa îsi prezinte ultimele realizari pe plan pastoral si familial.„Am avut o mare bucurie în aceasta zi pentru ca m-am revazut cu fostii studenti de acum 44-40 de ani, care au studiat în facultatea noastra. Erau vremuri foarte grele pe atunci, eram controlati mereu de Securitate si Departamentul Cultelor. Cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut cu bine acesti ani. Din aceasta promotie au facut parte: Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfintitul Parinte Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale si de Nord si o serie de preoti buni, care îsi desfasoara activitatea în parohii din Ardeal si nu numai, iar o parte sunt pensionari“, ne-a spus pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Pacurariu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 673
Id: 41261
Data: Jun 4, 2014
Imagine:
Arhiepiscopia Râmnicului a gazduit saptamâna trecuta mai multe activitati cultural-misionare. Între acestea s-a numarat si expozitia de icoane pe sticla, organizata la .....
Data: Jun 4, 2014
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Români, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici“ din Târgu-Jiu, a organizat duminica, 1 iunie, mai multe activitati .....
Data: Jun 4, 2014
La Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul“ din Timisoara, a avut loc, în seara zilei de 1 iunie, cea de a VIII-a editie a galei de premiere a elevilor timiseni care au .....
Data: Jun 4, 2014
Duminica, 1 iunie, corul Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Treime“ din Arad a sarbatorit împlinirea a cinci ani de la înfiintare, informeaza "Ziarul .....
Data: Jun 4, 2014
Biserica Ortodoxa îi praznuieste, astazi, 4 iunie 2014, pe Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel, martirizati în secolul al IV-lea, cinstirea lor .....
Data: Jun 4, 2014
Obiectivul principal al întâlnirii a fost acela de a discuta situaţia familiei creştine azi. Astfel, preoţii şi cadrele didactice au expus referate cu teme legate de familia creştină, de educaţia copiilor şi de importanţa orei de religie .....
Data: Jun 4, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).