În Paraclisul „Sfânta Muceniţă Valentina“ al parohiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ şi „Sfânta Mahramă“ din Iaşi a avut loc ieri prima întâlnire a Cenaclului literar „Sfântul Radu Brâncoveanu“ din acest an. La întâlnire, moderată de prof. Valeria Apostol şi coordonată de prof. Cezar Cenuşă, au participat tinerii din parohie. Georgiana Leonte şi Iunia Maria Ştefan au expus tema „Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, mari şi neîntrecuţi luminători şi apărători ai dreptei credinţe“ iar Ioana Forgaci a prezentat referatul „Mihai Eminescu. «Numai poetul/ Ca păsări ce zboară,/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nămărginirea timpului...»“. În continuare au recitat poezii din lirica eminesciană Maria Irimia, Maria Stângaciu, Ioana Maria Ceomirtan, Florin Negrii, Nicolae Irimia, Adelina Prisacariu, Ioana Negrii, Andreea Boghiu, Georgiana Boghiu şi Teodora Irimia. Despre însemnătatea actului istoric al Unirii Principatelor de la 24 ianuarie 1859 au vorbit Tudor Leonte şi Sorina Ungureanu. După expunerea referatului dedicat împlinirii a 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, prof. Valeria Apostol a vorbit despre legătura pe care marele poet a avut-o cu Cenaclul literar „Junimea“ din Iaşi. Moderatoarea întâlnirii a subliniat faptul că Mihai Eminescu a publicat în revista „Convorbiri literare“ „cele mai optimiste poeme“ pe care le-a compus. În acelaşi timp, prof. Valeria Apostol a amintit faptul că marele poet român a cunoscut la Iaşi mari personalităţi. „Avem datoria de a-l cunoaşte mai bine pe Mihai Eminescu. Este o mândrie pentru noi faptul că cel mai mare poet român a trecut prin oraşul nostru lăsând ceva din opera lui“, a spus prof. Valeria Apostol. Părintele paroh Nicolae Dorneanu a vorbit tinerilor despre viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi, dar şi despre Unirea de pe 24 ianuarie 1859.
„Tinerii însumează în preocupările lor dragostea pentru credinţă, artă şi literatură“
Cenaclul literar „Sfântul Radu Brâncoveanu“ este spaţiul în care se întâlnesc tinerii din parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ şi „Sfânta Mahramă“, într-o împreună lucrare literară şi duhovnicească. Temele de discuţii sunt stabilite lunar de membrii cercului, care îmbină partea duhovnicească (prezentarea unor sărbători sau a unor sfinţi) cu cea literară (lecturarea din operele scriitorilor români sau din literatura universală). „Întâlnirile au loc în fiecare lună în biserica sau paraclisul parohial, dar şi în muzee, liderul participanţilor fiind studenta Iunia Ştefan. Tinerii însumează în preocupările lor dragostea pentru credinţă, artă şi literatură“, a declarat pr. paroh Nicolae Dorneanu. Din cenaclul literar, înfiinţat în anul 2009, fac parte atât elevi, cât şi studenţi din parohie. În activităţile cercului sunt organizate concerte de colinde, piese de teatru ş.a. Toate referatele expuse de tineri pe parcursul unei luni sunt cuprinse în revista cenaclului. „În fiecare sâmbătă, de la ora 17:30, ne întâlnim cu tinerii care fac parte din cenaclu pentru a stabili programul pentru luna următoare. Apoi copiii şi tinerii caută materiale pentru a le prezenta în cadrul întâlnirilor. La fiecare şedinţă este prezentat un material video despre o mănăstire românească din ţara noastră. Avem o experienţă de când lucrăm împreună, tinerii participând cu entuziasm la aceste întâlniri. Căutăm să menţinem tradiţiile şi obiceiurile româneşti. Astfel, luna trecută am mers în câteva locaţii pentru a colinda sau pentru a expune tradiţii şi obiceiuri de iarnă“, a explicat prof. Cezar Cenuşă.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 639
Id: 19265
Data: Jan 13, 2012
Imagine:
La Aşezământul social-filantropic „Sfântul Nicolae“ al parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani, va fi omagiat mâine poetul Mihai Eminescu. Manifestările vor avea loc cu prilejul .....
Data: Jan 13, 2012
Ieri, 12 ianuarie, asistaţii Centrului de Recuperare şi Reabilitare a persoanelor cu dizabilităţi din Tălmaciu”, judeţul Sibiu, au primit vizita reprezentanţilor Centrului eparhial, informează TRINITAS TV. De asemenea, au fost prezenţi şi preoţii slujitori din .....
Data: Jan 13, 2012
Expoziţia a fost deschisă pe 27 noiembrie 2011, când un grup de monahi a dat curs invitaţiei directoarei de la Muzeul de Sticlă din Rheinbach, dr. Ruth Fabritius, născută în România, la Moşna - Mediaş. Pentru deschiderea expoziţiei au mai colaborat .....
Data: Jan 13, 2012
Parohii mai multor biserici din zonă au susţinut protestul şi au strâns 500 de semnături, pe care le-au depus la Prefectură şi la Primărie.
Părintele paroh Dan Hognogi al Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul Mănăştur .....
Data: Jan 13, 2012
Suma ce se va strânge în final va fi direcţionată pentru susţinerea proiectelor ONG-ului. Doritorii pot achiziţiona aceste produse prin intermediul Asociaţiei "Vasiliada", la sediul din curtea Bisericii "Sfinţii Arhangheli".
.....
Data: Jan 13, 2012
Pe tot parcursul anului, preotii din Patriarhia Romana participa la conferinte si cercuri pastorale organizate atat la nivel eparhial, cat si la nivelul protopopiatelor. La cercurile pastorale participa clericii din Circumscriptia respectiva. Datele sunt stabilite de catre protopopi care au .....
Data: Jan 13, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).