Biserica „Sfintii Parinti Ioachim si Ana - Harsu” din Craiova organizeaza în perioada Postului Sfintelor Pasti o serie de întâlniri duhovnicesti, sub genericul "Serile Harsu", dupa cum ne-a declarat Gabriela Popescu.Prima întâlnire a avut loc vineri, 6 martie, si l-a avut ca invitat pe diac. Ionita Apostolache, inspector la Biroul pentru învatamânt, activitati cu tineretul si catehizare din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, care a conferentiat pe tema “Nevointa si pocainta la Sfântul Efrem Sirul”. Vineri, 13 martie, invitat la eveniment este pr. lect. univ. dr. Adrian Boldisor, urmat, saptamâna viitoare, de parintele ieromonah Grigorie Sandu, de la Manastirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Prisaca. Întâlnirile vor continua în fiecare saptamâna, fiind programate în fiecare vineri, dupa Taina Sfântului Maslu, în mijlocul parohienilor urmând sa fie prezent câte un invitat special care va dezbate teme de interes duhovnicesc. Pe lista invitatilor se afla preoti, profesori, precum si cunoscuti oameni de cultura din Craiova si din tara. De asemenea, temele alese vor fi completate de discutii libere si raspunsuri la întrebarile credinciosilor.“Ne bucuram ca acest proiect de suflet al nostru a gasit ecou în rândul credinciosilor, care vin în numar foarte mare la fiecare întâlnire duhovniceasca. Este o mare multumire sa vedem cum credinciosii sunt deosebit de interesati de subiectele propuse de invitati, care sunt variate si vin sa îmbogateasca sufletul si cultura teologica a enoriasilor”, a precizat parintele paroh Viorel Dica, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 530
Id: 38759
Data: Mar 12, 2014
Imagine:
COMUNICAT CROCEU cu prilejul alegerilor europene din 22-25 mai 2014:Membrii Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lânga Uniunea Europeana (CROCEU)* s-au .....
Data: Mar 12, 2014
Vineri, 7 martie 2014, s-a savârșit slujba Sfântului Maslu în parohia S. Lucia din Venezia. Au participat preoții din parohiile Belluno, .....
Data: Mar 12, 2014
Împodobită de prima săptămână a Postului Mare, primăvara duce mai departe bucuria darului împărtăşit. Sub acest frumos angajament au fost aşezate şi femeile creştine din Mitropolia Olteniei, care au primit flori şi daruri la sfintele .....
Data: Mar 12, 2014
Pentru promovarea şi cunoaşterea de către preoţi şi credincioşi a mărturiilor de artă şi cultură ortodoxă din monumentele reprezentative ale Eparhiei Râmnicului, continuând lucrarea de promovarea a culturii brâncoveneşti în .....
Data: Mar 12, 2014
Biserica Ortodoxa l-a pomenit, astazi, pe Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog. Biserica Parohiei bacauane Manastirea Casin II si-a sarbatorit cu acest prilej al doilea hram, .....
Data: Mar 12, 2014
Elevii Colegiului Tehnic din Turda l-au avut, astazi, în mijlocul lor pe Înaltpreasfintitul Parinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, informeaza .....
Data: Mar 12, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Biblia in istorie - Vindecarea slugii sutasului - Pr Petru Moga
Pr Vasile Sorin Dobre - Purtarea crucii celuilalt - ASCOR Cluj - p3
Pr Serafim Pantea - Manastirea Golia Iasi - Charisma si Harisme in Biserica - 5-12-2013 - p1
Ieroschimonahul Nil Dorobantu - Nebun intru Hristos si flacara vie a monahismului sec XX
Pr Constantin Sturzu - vindecarea slugii sutasului - 01 iul 2012
Arhim Nichifor Horia - Duminica a 4 a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).