Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) şi preşedintele Academiei Române a spus luni la aniversarea unui secol de existenţă a UBB că „Universitatea are menirea să cultive încrederea tinerilor în viitor, în bine și în bunătate, în adevăr și în dreptate, în iubire și demnitate”.
„Studenții trebuie să primească în universitate nu dorința de a distruge, ci darul suprem de a construi, de a edifica, de a fi demiurgi”, a explicat Ioan-Aurel Pop.
Rectorul a evidenţiat că UBB excelează prin „individualități și colective” care sunt mereu scoase în evidență și care dau „măsura valorii generale” a pregătirii tinerilor pentru viitor.
„Încrederea vine după decenii și secole de muncă asiduă și de rezultate bune. Ea nu se poate cumpăra. Drumul încrederii începe prin respectul față de această instituție venerabilă”.
La eveniment a participat şi Mitropolitul Andrei care a amintit că majoritatea marilor profesori din 1919 avea „o viață religioasă activă și cercetau duminica Sfânta Biserică”, potrivit Radio Renaşterea.
„Aceasta nu e o pledoarie pro domo, ci, într-o lume secularizată, este o soluție de îmbunătățire a situației din punct de vedere spiritual”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Profesorii şi studenţii Universitatăţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca au fost felicitaţi la acest moment aniversar de Patriarhul României care a transmis cu această ocazie un mesaj intitulat O prestigioasă Universitate românească și europeană la ceas aniversar.
UBB Cluj este cea mai mare universitate din țară, având mai mult de 41.000 de studenți înscriși la nivel de licență, masterat și doctorat, în 516 programe de studii în limba română, maghiară, germană, engleză și franceză.
Universitatea a fost clasată între primele trei universități din România din punctul de vedere al calității programelor sale, dar ocupă un loc semnificativ și în topul universităților europene.
Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Foto credit: Radio Renaşterea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 342
Id: 68218
Data: Nov 5, 2019
Imagine:
Muzeul Antipa va găzdui în perioada 8 noiembrie – 15 decembrie „ExpoCaligrafia 2019”. Evenimentul este organizat de Asociația „Liber la Educație, Cultură și Sport” în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Universitatea Națională de Arte .....
Data: Nov 5, 2019
Arhiepiscopul Ciprian a îndemnat duminică în Parohia vrânceană Vulturu de Jos la conştientizarea valorii vieţii şi a timpului.
„Să ne comportăm ca niște oameni responsabili, conștienți de valoarea vieții, ca dar al lui Dumnezeu, și de timpul acesta pe care Părintele .....
Data: Nov 5, 2019
La Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni va avea loc în perioada 11– 16 noiembrie cea de-a șaptea ediție a proiectului „Iconari în Otopeni”.
Tema ediției din acest an „Pictura de factură populară în iconografia contemporană” face parte din manifestările dedicate
Data: Nov 5, 2019
În perioada 2-8 noiembrie, la Centrul Cultural Județean Argeș – Sala „Lumina” din municipiul Pitești, se desfășoară două manifestări naționale în sfera artei religioase: Expoziția-concurs de icoane „Rugămu-ne Ție” și Festivalul-concurs de film cu tematică religioasă „Lumină din .....
Data: Nov 5, 2019
Lumea ortodoxă văzută prin lentila aparatului foto. Evenimente religioase, culturale și momente din viața spirituală surprinse în imagini în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a explicat duminică cu prilejul sfințirii noii biserici din Vlădeni rolul lăcașului de cult în „iconomia pastoral-misionară a Trupului Celui Viu al Mântuitorului Hristos”.
„Biserica este centru al comunității locale, ce .....
Data: Nov 5, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).