IPS Andrei: Dumnezeu ne scoate din toate situatiile dificile daca avem credinta

DSCF7304-1080x675

Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, a rostit duminica, 21 august 2016, un cuvant credinciosilor Parohiei Baisoara in Duminica a IX-a dupa Rusalii, informeaza site-ul oficial al Mitropoliei Clujului.

Inaltpreasfintia Sa a subliniat faptul ca ceea ce cerem in rugaciune trebuie sa cerem cu credinta.

Situatiile dificile prin care trecem in viata nu pot fi depasite decat cu ajutorul lui Dumnezeu. Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Nu-L vedem pe Dumnezeu, dar credem in existenta Lui. Insa, cum se naste credinta? Pe de o parte, credinta este darul lui Dumnezeu, iar pe de alta parte este rezultatul framantarilor, cercetarilor noastre personale, a spus ierarhul.

La finalul Liturghiei savarsite de Inaltpreasfintia Sa, alaturi de un sobor de zece preoti, ierarhul a sfintit noul monument ridicat in cinstea eroilor din Primul si Al Doilea Razboi Mondial. In continuare, urmat de onorul militar, parada militara in memoria eroilor si depuneri de coroane,  precum si conferirea Titlului de Cetatean de Onoare al comunei Baisoara, Inaltpreasfintitului Parinte Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si al Salajului.

The post IPS Andrei: Dumnezeu ne scoate din toate situatiile dificile daca avem credinta appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriarhiei Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 759

Id: 60900

Data: Aug 23, 2016

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).