Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a transmis un mesaj pastoral de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului. Ierarhul vobeşte despre lumina taborică şi, pe baza cuvintelor rostite de Sf. Ap. Petru, spune: „Bine este omului să rămână în lumina lui Dumnezeu”.
Înaltpreasfinţia Sa evidenţiază că „Dumnezeu îşi descoperă aşadar Lumina pentru a-l cuprinde pe om în lumina Sa”.
Cuvânt integral:
Pe muntele Taborului Mântuitorul îşi descoperă slava dumnezeiască înaintea a trei dintre ucenicii Săi. Nu cu mult înainte, Hristos îi cercetează pe ucenici asupra a ceea ce se spune despre El în popor. Răspunsul a fost: „unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci” (Matei 16, 14). Iar apoi îi cercetează asupra credinţei lor în persoana Lui. Petru verhovnicul răspunde în numele apostolilor: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16).
Pe acest Petru, împreună cu Iacov şi cu Ioan, l-a luat Hristos pe munte şi li s-a descoperit ca Dumnezeu. Troparul spune că şi-a descoperit slava „pe cât li se putea”. Cei trei Apostoli s-au învrednicit să vadă slava lui Dumnezeu atât cât puteau ca oameni. Începuseră să înţeleagă ceva din taina acestui Învăţător, din cuvântul Lui şi din minunile săvârşite. Într-un moment de inspiraţie dumnezeiască, Petru l-a recunoscut pe Hristos „Fiul lui Dumnezeu”. Dar numai pe Tabor au înţeles Apostolii ce înseamnă aceste cuvinte. Numai văzându-I faţa strălucitoare ca soarele şi numai auzind cuvintele „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit, pe acesta ascultaţi-L” (Matei 17, 5), au priceput ucenicii taina „Fiului lui Dumnezeu.” Anume că Împăraţia Tatălui a venit, că participă la ea şi doresc să rămână în ea prin comuniunea cu Fiul lui Dumnezeu: „Doamne, bine este să fim noi aici.” Bine este omului să rămână în lumina lui Dumnezeu, putem noi să parafrazăm.
Dumnezeu îşi descoperă aşadar Lumina pentru a-l cuprinde pe om în lumina Sa. Omul Hristos a lăsat să se vadă lumina Lui ca Dumnezeu pentru a-i oferi omului şansa recăpătării luminii, a re-iluminării chipului său întunecat prin păcat. Troparul cere mai departe Strălucească şi nouă păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare. Ceea ce descoperă dorul nostru după Lumina lui Hristos pentru a ne recăpăta chipul luminos al primei creaţii. Pe chipul lui Adam strălucea lumina lui Dumnezeu. Pe chipul transfigurat al noului Adam, Hristos, străluceşte lumina lui Dumnezeu re-adusă de El. Şi pe chipul nostru poate străluci din nou lumina lui Dumnezeu care să ne arate creaţia Lui rezidită.
Să folosim Postul Adormirii Maicii Domnului pentru a cere trimiterea acestei lumini dumnezeieşti şi pentru ca Hristos Domnul să ne arate şi pe noi vrednici să-i vedem Lumina, ca pe cei trei Apostoli pe muntele Taborului.
† Mitropolitul Nicolae
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 351
Id: 74370
Data: Aug 5, 2021
Imagine:
Episcopul Macarie al Europei de Nord a vorbit joi despre copiii care rămân orfani prin fenomenul migraţiei sau prin abandonul părinţilor. Spre deosebire de Sfântul Ioan care a rămas orfan de război, mulţi dintre copiii din zilele noastre se confruntă cu durerea îndepărtării de .....
Data: Aug 5, 2021
Mitropolitul Teofan a îndemnat să medităm „la ceea ce se întâmplă cu viața noastră și cu viața lumii” şi să avem credinţă că în faţa oricărui val .....
Data: Aug 5, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a primit vizita E.S. Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova. Întâlnirea a avut loc miercuri, 4 august, la sediul mitropolitan din Chişinău, informează Mitropolia Basarabiei.
În cadrul .....
Data: Aug 5, 2021
„Sfinții Părinți ne învață că, în momentul Schimbării la Față, nu Hristos Se schimbă la față, ci ucenicii Îl văd pe Hristos în adevărata Lui lumină”, a spus Părintele Constantin Necula marți, la
Data: Aug 6, 2021
„Sfântul este un om realist și vede meșteșugirile diavolului, dar le vede cu nădejde”, a spus joi Episcopul Vicar al .....
Data: Aug 6, 2021
Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, va fi sărbătorit în Arhiepiscopia Târgoviştei, în perioada 10-11 august.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).