IPS Teodosie a oficiat sfințirea apei la malul Marii Negre: Sa nu ne inspaimantam de valurile care vin

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a oficiat joi slujba de sfințire a Aghesmei Mari pe faleza din Portul Tomis, exprimându-și nădejdea că vom trece cu bine de această perioadă grea: „Să avem bucurie tot anul, să nu ne înspăimântăm de valurile care vin. Suntem deasupra valurilor cu Dumnezeu: Dumnezeu a învins şi valurile mării, şi valurile păcatelor“.

„Nădăjduim și acum, ca boala mai ușoară de data aceasta să fie învinsă cu rugăciunea, cu credința și cu puterea lui Dumnezeu, și cu apa sfințită”, a subliniat ierarhul.

Ziua a început prin oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, după care clerici și credincioșii au pornit în procesiune către faleza din Constanța, unde ierarhul a binecuvântat apele.

La ceremonie a luat parte Garda de Onoare constituită din militari ai Forţelor Navale şi Muzica Militară a Forţelor Navale.

„Noi păstorii ne vom face datoria să îndemnăm poporul și să îl aducem la mai multă credință, unde este credință este lumină, este viață și este bucurie”, a adăugat în încheiere Arhiepiscopul Tomisului.

La final, potrivit tradiției, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a aruncat trei cruci în apa mării, și i-a premiat pe cei care le-au recuperat.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).