Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță ale județului Maramureș au fost premiate de Episcopul Iustin duminică după Sfânta Liturghie „pentru implicarea cu profesionalism, vrednicie, dragoste creştină şi solidaritate umană faţă de cei aflaţi în mare suferinţă în acest an dificil în care întreaga lume şi România au traversat o grea perioadă de pandemie”.
PS Iustin a înmânat Ordinul și Medalia omagiale „Preot Nicolae Gherman” inspectorului şef al ISU Maramureş, Ion Ioniţă Sârb, Serviciului SMURD Maramureş, medicilor, paramedicilor, asistenţilor şi tuturor ostenitorilor din toate subunităţile, Juristei Ligia Micle, manager general al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, medicilor, asitenţilor şi tuturor ostenitorilor din toate subunităţile.
Episcopul Iustin a acordat aceeași distincție domnului Dan Bucă, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş, „pentru buna colaborare, eficiența şi profesionalismul de care a dat dovadă în relaţiile de comunicare cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului”.
Ierarhul a slujit duminică la Biserica „Nașterea Domnului” din Baia Mare, unde a și sfințit o cruce din marmură ridicată în curtea lăcașului de cult. Ctitora troiței a fost distinsă cu „Diploma Anului Omagial”.
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a oficiat luni dimineață la Cimitirul Eroii Revoluției din Capitală o slujbă de pomenire pentru martirii din decembrie 1989.
„Comemorarea a 31 de ani de la Revoluția din 1989 este un moment de rugăciune, de aducere aminte .....
Data: Dec 22, 2020
Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO) organizează de 10 ani de zile concertul cu scop caritativ „După datini colindăm!”. Anul acesta concertul se va ține online, pe pagina de Facebook a organizației. Transmisiunea va avea .....
Data: Dec 22, 2020
Mitropolitul Petru transmite un mesaj către clerici și credincioși la aniversarea a 28 de ani de la reactivarea Mitropoliei .....
Data: Dec 22, 2020
Pastorala transmisă de Episcopul Sălajului în acest an subliniază legătura și continuitatea dintre Vechiul și Noul Testament, ierarhul argumentând cuvintele Mântuitorului care spune că nu a venit să strice legea, ci să o „plinească”.
Mai mult, PS Petroniu anunță în .....
Data: Dec 22, 2020
Preasfințitul Părinte Timotei a oficiat marți slujba de comemorare a celor 11 tineri care și-au pierdut viața în focul deschis asupra Radiodifuziunii Române din București în timpul Revoluției din Decembrie 1989.
„Aceste rânduieli de pomenire a celor care s-au jertfit .....
Data: Dec 22, 2020
Patriarhia Română a schimbat ora la care organizează slujba trecerii dintre ani, pentru a respecta restricțiile de circulație în vigoare în timpul stării de alertă.
Slujba de Binecuvântare a Noului An 2021 va avea loc în ultima zi din 2020, imediat după slujba .....
Data: Dec 22, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pasii pelerinului - Schitul Poiana Pustnicului (Gorj)
Pasii pelerinului - Manastirea Sf Antonie cel Mare (Malaiesti-Prahova)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Voievozi - Leordeni (Ilfov)
Pasii Pelerinului - Manastirea Slanic (Arges)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Ioachim si Ana (Varteju-Ilfov)
Manastirea Budesti - Maramures
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).