„Ploaia torențială, imposibilitatea de a ne deplasa, controalele riguroase, orașele pustiite, nu au împiedicat pe voluntarii parohiei noastre să parcurgă peste 200 km şi să ajungă în unsprezece localități pentru a duce o fărâmă de speranță și o caldă mângâiere celor care simt că pierd lupta cu timpul”, notează pe site-ul oficial al Parohiei Pescara Pr. Alin Iarca.
Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, în urma pierderii loculurilor de muncă, multe familii de români au terminat resursele, drept pentru care parohia, în colaborare cu Asociația Sfântul Laurențiu al românilor, filiala Pescara, a organizat zilele trecute Caravana „Pâinea noastră cea de toate zilele”, transportând pachete cu alimente familiilor aflate în dificultate.
Această inițiativă s-a desfăşurat pentru a doua oară în cursul lunii martie, însumând o cantitate de peste 2000 kg de alimente care au ajuns la circa 100 de persoane, dintre care aproape 45 % sunt copii.
„Chiar dacă suntem în carantină la nivel național, Biserica nu intră în carantină duhovnicească, ci își amplifică activitatea, rămânând aproape de cei aflați în suferință”, semnalează preotul paroh.
Puteți sprijini activitatea filantropică a parohiei prin donații în contul bancar: IT12I0306909606100000017870, Parrocchia ortodossa Pescara, Banca Intesa.
Foto credit: Parohia Pescara
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 276
Id: 69675
Data: Mar 30, 2020
Imagine:
La 31 de ani de la plecarea la Domnul a monahului Nicolae de la Rohia, regăsim în predicile sale cuvinte de îmbărbătare pentru cele mai paradoxale împrejurări.
În aceste clipe de îngrijorare, de teamă de boală și moarte sau chiar de teamă că-L pierdem pe Dumnezeu, .....
Data: Mar 30, 2020
Episcopul Ungariei a oficiat sâmbătă la catedrala din Gyula, Ungaria, slujba de priveghere de toată noaptea. Preasfințitul Părinte Siluan s-a rugat pentru încetarea epidemiei de îmbolnăviri cu noul coronavirus.
Slujba a cuprins vecernia cu litie și utrenia, închinate .....
Data: Mar 30, 2020
Monumentul Regelui Ferdinand I din Nisporeni (Republica Moldova), inaugurat în urmă cu aproape patru ani, a fost reînnoit vineri.
Evenimentul a avut loc în contextul .....
Data: Mar 30, 2020
În ziua când a împlinit 66 ani, Arhiepiscopul Ioachim a anunţat că îşi donează salariul pe luna martie în vederea achiziționării de aparatură medicală pentru spitalele din județul Bacău. Anunţul a fost făcut după liturghia oficiată duminică în Catedrala Arhiepiscopală din .....
Data: Mar 30, 2020
Chiar dacă bisericile sunt închise pentru accesul credincioșilor, din ele răsună rugăciuni și speranță că lucrurile vor reveni în curând la normal. Vă prezentăm selecția noastră de fotografii din lumea ortodoxă realizate în perioada 23 – 29 martie 2020.
Odată cu decretarea stării de urgență, Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a implicat, alături de ISU .....
Data: Mar 30, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).