O sesiune de comunicări ştiinţifice dedicată Unirii Principatelor Romane a avut loc in Sala Conventus a Palatului Patriarhiei, joi, 19 ianuarie.
Intalnirea organizată de Academia Romană in colaborare cu Patriarhia Romană a fost intitulată „Unirea Principatelor Romane (1859) – sărbătoare națională” şi prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul Daniel a amintit că intalnirea se desfăşoară intr-un loc unde a fost vechea clădire a Mitropoliei Ţării Romaneşti in care s-au desfăşurat lucrările Adunării elective de la Bucureşti, din anul 1859, care a ales in ziua de 24 ianuarie pe domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza şi domnitor al Ţării Romaneşti, infăptuind astfel Unirea celor două Principate Romane.
Fosta clădire in care s-a realizat Unirea Principatelor Romane se afla pe vechea colină a Mitropoliei Ţării Romaneşti, numită anterior�Dealul Podgorenilor, clădire funcțională pană in anul 1906, cand a fost demolată, iar in locul ei a fost construit�Palatul Camerei Deputaților, realizat in trei etape, intre anii 1906-1916. In anul 1996, actuala clădire a fost dată in folosință Patriarhiei Romane, iar in anul 2010�a fost trecută in proprietatea Patriarhiei.
Prima expunere a aparţinut preşedintelui Academiei Romane, acad. Ioan-Aurel Pop.
„Independenţa Romaniei de sub Carol I a pregătit-o Alexandru Ioan Cuza, de cand era incă Principe. Dubla alegere, ca domn al Principatelor Romane, a fost categoric inceputul unirii depline şi reale care a putut asigura aplicarea pană la 1918 a programului Revoluţiei romane de la 1848”.
„A mai fost şi cum am vrut noi, nu numai cum au vrut alţii!”, a subliniat Ioan-Aurel Pop.
Academicianul a mai precizat că „Unirea nu a fost uşoară, dar a fost făcută pană la urmă şi a fost făcută de noi”.
„Dacă nu era făcută de noi şi pentru noi, se unea Ţara Romanească cu Serbia, le spun eu unora. Intotdeauna in timp şi chiar in timpul regimului comunist au fost oameni care au reuşit să menţină echilibrul in această ţară şi să ia măsuri unice, neluate in alte ţări comuniste”.
Au urmat prelegerile acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Romane, care a vorbit despre implicarea lui Mihail Kogălniceanu in marele eveniment istoric de la 1859, şi Răzvan Mihai Clipici, Răzvan Mihai Clipici, directorul componentei Cultură din cadrul Sectorului cultură, pictură și restaurare al Administrației Patriarhale, care a prezentat un referat cu tema „Copia recentă a tabloului Proclamarea Unirii de Theodor Aman, aşezată in Palatul Patriarhiei”.
In incheierea sesiunii, Patriarhul Romaniei le-a mulţumit vorbitorilor pentru contribuţia lor ştiinţifică, ce evidenţiază „nuanţe de inţelegere diferită a Unirii in timpul respectiv, dar şi după aceea”.
„Insă, Biserica are vocaţia de a chema poporul la unitate, la comunicare, comuniune şi conlucrare. De aceea, toate aceste momente binecuvantate de unire ale romanilor despărţiţi de străini sunt momente de demnitate romanească”.
„Hora Unirii este o cateheză in versuri şi in poezie”, a mai afirmat Patriarhul Daniel.
„Conţinutul acesta al argumentării importanţei unirii se arăta in formă artistică”, a precizat Patriarhul Romaniei, cu referire la cei care erau in acea vreme in favoarea Unirii Principatelor Romane.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit şi despre urmările majore ale Unirii de la 1859.
„Avem o bază care este Unirea Principatelor Romane şi apoi o desăvarşire prin venirea Basarabiei, a Bucovinei şi a Transilvaniei. Din acest punct de vedere, trebuie văzut că această unire din 24 ianuarie 1859 a avut două urmări mari”.
„In 1881, statul Romania a fost ridicat la rangul de Regat. Cinci ani mai tarziu, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a ţinut cont că Romania este regat şi i-a acordat autocefalia, deşi in 1864, Cuza a scris Patriarhiei Ecumenice in greacă şi in franceză şi corespondenţa este publicată. E foarte interesant că această corespondenţă dintre Cuza şi Patriarhia Ecumenică privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane este păstrată intr-o colecţie mare”.
„Unirea de varf din 1918 a atras după sine ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane Autocefale la rangul de Patriarhie. După o realizare a unirii naţionale statale, a urmat şi o promovare a demnităţii Bisericii poporului roman”.
„De aceea, Biserica a binecuvantat prin Te-Deum toate intrunirile care au avut loc in favoarea Unirii şi de aceea continuă şi astăzi să aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru această realizare”.
Unirea Principatelor Romane a fost actul fundamental prin care s-au pus bazele statului național unitar roman. Evenimentul a fost posibil datorită alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor in Moldova in data de 5 ianuarie și in Țara Romanească in 24 ianuarie 1859.
Mai multe imagini in Galeria Foto.�
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 256
Id: 77700
Data: Jan 20, 2023
Imagine:
Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei este ctitorul primului spital public din Moldova. Instituţia medicală a fost inaugurată in 1619 la Suceava. Pe 19 ianuarie se implinesc 394 de ani de la trecerea la viața veșnică a marelui filantrop și om .....
Data: Jan 20, 2023
Concursul Național Catehetic „Tinerii și varstnicii să laude numele Domnului” intărește relația dintre tineri și varstnici. Proiectul pune in valoarea tematicile Anului omagial și comemorativ 2023.
Concursul, aflat .....
Data: Jan 20, 2023
Intre Municipiile Iași (Romania) și Bălți (Republica Moldova) a fost semnat un acord de cooperare pentru dezvoltarea ambelor orașe. In acest context, delegația din Iași s-a intalnit cu Episcopul Antonie de Bălți la Centrul .....
Data: Jan 20, 2023
Inaltpreasfințitul Părinte Ioachim a participat la Sinaxa Preoților din Protopopiatul Onești, organizată la inceputul acestei săptămani la sediul protoieriei. Cu acest prilej, ierarhul a vizitat cantina protoieriei și a impărțit .....
Data: Jan 21, 2023
Conferințele Academiei Romane de la sala „Dalles” au fost reluate joi. Conferința inaugurală a fost susținută de președintele Academiei Romane, acad. Ioan Aurel Pop.
La evenimentul de deschidere a fost prezentată istoria .....
Data: Jan 21, 2023
In 20 ianuarie 1719 la Rădăuți, intr-o familie care a dat Bisericii numeroși monahi, s-a născut cel care avea să devină al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, Mitropolitul Moldovei și unul dintre sfinții .....
Data: Jan 21, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).