Inalt Preasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat luni, 17 ianuarie, de sarbatoarea Sfantului Antonie cel Mare, Sfanta Liturghie la Biserica 'Invierea Domnului' din Suceava, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. Sfantul lacas care si-a serbat cel de-al doilea hram este ctitorit de Elena Rares si sfintit pe 15 ianuarie 1551. In ajunul hramului a fost savarsita slujba Vecerniei unita cu Litia, iar luni dimineata programul liturgic a continuat cu Utrenia si Sfanta Liturghie, savarsita de IPS Pimen. La final a avut loc o agapa frateasca oferita de credinciosii din parohie. 'Dupa evenimentele din 1989 ne-am hotarat ca al doilea hram al bisericii sa fie in cinstea Sfantului Antonie cel Mare. In acest lacas de inchinaciune se obisnuia, datorita evlaviei enoriasilor, ca in zi de marti sa se oficieze Acatistul Sfantului Antonie cel Mare, care a fost intrerupt in perioada comunista. Dupa 1990 am reluat oficierea slujbei acatistului in fiecare zi de marti, stabilind in acelasi timp ca pe 17 ianuarie, la pomenirea Sfantului Antonie, sa oficiem Sfanta Liturghie si pomenirea ctitorilor. Astfel, am innodat traditia, iar pe 17 ianuarie, in fiecare an, Sfanta Liturghie este savarsita de IPS Pimen', a declarat pr. paroh Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. 460 de ani de la sfintirea monumentului ctitorit de Elena RaresBiserica cu hramurile 'Invierea Domnului' si 'Sfantul Cuvios Antonie cel Mare', cunoscuta si sub denumirile de Biserica Vascresenia sau Biserica Elena Doamna, a fost ridicata in anul 1551 de Elena Rares, sotia voievodului Petru Rares (1483-1546). Anul acesta, pe 15 ianuarie, a implinit 460 de ani de cand a fost sfintita. A fost cedata dupa ocuparea Bucovinei comunitatii catolice (1782-1836). Intre anii 1836-1936 aici au slujit greco-catolicii ucraineni. La interventia mitropolitului Visarion Puiu, in 1936, cu ajutorul lui Nicolae Iorga, sfantul lacas a fost redobandit de romanii ortodocsi. In perioada 1982-1989 au fost realizate ample lucrari de restaurare si pictare a sfantului lacas, astfel incat sa primeasca frumusetea cea dintai, pe care a avut-o la inceput. 'Parohia a fost infiintata in anul 1957, reusind de-a lungul timpului sa realizeze constiinta apartenentei de biserica, mai ales ca ani in sir au fost realizate lucrari de restaurare si pictare. Acestea au presupus multa jertfa din partea credinciosilor si au contribuit la sporirea evlaviei pentru casa lui Dumnezeu. Suntem multumiti de credinciosii nostri care duminica de duminica si sarbatoare de sarbatoare participa la sfintele slujbe si se straduiesc sa implineasca indrumarile pe care le primesc la Taina Spovedaniei', a spus pr. paroh Vasile Irimia.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 710
Id: 11399
Data: Jan 19, 2011
Imagine:
Biserica 'Sfintii Atanasie si Chiril' din Iasi si-a serbat ieri hramul. Cu acest prilej, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iasi a avut loc ieri, 18 ianuarie, 'Ziua pneumologului iesean', editia a X-a. Sute de credinciosi din Iasi si-au indreptat ieri pasii catre Biserica 'Sfintii .....
Data: Jan 19, 2011
'Academia Rurala de Folclor si Teatru' de la Şipote este un proiect inedit in peisajul educational actual din Romania, inspirat dupa miscarea cultural-economica de la Ungureni, care a functionat, timp de doua decenii, in perioada interbelica, intr-o zona in care saracia, analfabetismul, bolile .....
Data: Jan 19, 2011
A fost inaugurat luni, 17 ianuarie, Centrul de studii bizantine 'Sfintii Petru si Andrei' din Bucuresti, organizat de Parintii Augustinieni Asumptionisti, informeaza Ziarul Lumina . La eveniment au participat inalti reprezentanti ai Bisericii Romano si Greco-Catolice, IPS Ioan Robu, .....
Data: Jan 19, 2011
Credinciosii ortodocsi din Basarabia sarbatoresc maine, 19 ianuarie, Boboteaza, potrivit calendarului bisericesc neindreptat. Inaltpreasfintitul Parinte Petru, Mitropolitul Basarabiei si Exarh al Plaiurilor va oficia cu acest prilej Sfanta Liturghie si slujba de Sfintire mare a apei la .....
Data: Jan 19, 2011
Una dintre cele mai importante opere de teologie speculativa ale Rasaritului Ortodox este, cu siguranta, faimoasa Ambigua a Cuviosului Maxim Marturisitorul, informeaza TRINITAS TV.Lucrarea, dupa denumirea completa Despre diferite locuri cu multe si adanci intelesuri din Sfintii Dionisie si .....
Data: Jan 20, 2011
Biserica, prin slujitorii ei, nu a ramas niciodata indiferenta la problemele celor aflati in suferinta. Fie ca vine in sprijinul acestora duhovniceste, fie material, intotdeauna, cei care au avut nevoie au putut gasi in Biserica un real ajutor. Un exemplu in acest sens este si o familie din .....
Data: Jan 20, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).