In Duminica XXXIII-a dupa Rusalii, Inalt Preasfintitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a slujit Sfanta Liturghie la Biserica 'Sfanta Cuvioasa Parascheva' din incinta Spitalului Clinic Judetean din Arad, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Banat. Frumusetea cantarilor din Duminica Vamesului si a Fariseului, care face inceputul Triodului, si prezenta IPS Timotei au dat o conotatie cu totul deosebita acestei zile de sarbatoare care s-a facut prilej de aleasa bucurie duhovniceasca pentru parintele Pavel Vesa, preot duhovnic la aceasta unitate spitaliceasca, precum si pentru cadrele medicale si credinciosii participanti la acest moment deosebit. Raspunsurile la strana au fost date de catre un grup vocal condus de prof. Paul Krizner.In cuvantul de invatatura, Inalt Preasfintia Sa a subliniat importanta inceputului Triodului, ca un urcus duhovnicesc pe care trebuie sa-l parcurgem fiecare din noi, indemnandu-ne la rugaciune si la smerenie, fara sa asteptam slava desarta de la oameni, precum fariseul din pericopa evanghelica, ci sa luam exemplul vamesului. Şi pentru ca viata este darul lui Dumnezeu, trebuie sa ne rugam pentru cei ce sufera in acest spital, multumind lui Dumnezeu pentru toate.La sfarsitul Sfintei Liturghii, parintele duhovnic Pavel Vesa a multumit Inalt Preasfintitului Timotei pentru vizita canonica, comparand acest moment cu vizitele canonice efectuate de Episcopul Procopie Ivascovici, care au fost mentionate in scris de renumitul scriitor Ioan Slavici. Nu in ultimul rand, s-a subliniat importanta unui lacas de cult ortodox ca acesta in incinta spitalului, monument istoric datat de la anul 1724 si stramutat pe cheltuiala vrednicei de pomenire acad. Cornelia Bodea, ca un izvor de apa vie pentru tamaduirea trupurilor si a sufletelor celor bolnavi si internati in aceasta institutie sanitara.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 588
Id: 11853
Data: Feb 16, 2011
Imagine:
In cadrul Parohiei ortodoxe romane Giarmata, prin grija parintelui Ştefan Marcu, au loc o serie de actiuni menite sa apropie pe cei mai mici de sfanta Biserica. Aici se desfasoara proiectele 'Matematica pentru toti' si 'Hristos impartasit copiilor', la care participa o mare parte din copiii .....
Data: Feb 16, 2011
Sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane s-a intrunit in aceasta dimineata la Resedinta Patriarhala din Bucuresti in Sala Sinodala. La inceputul sedintei a fost tinut un moment de reculegere pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop si .....
Data: Feb 16, 2011
La Catedrala Patriarhala din Bucuresti, in prezenta Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si a membrilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane s-a oficiat in aceasta dimineata slujba Te-Deum-ului de catre Preasfintitul Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar .....
Data: Feb 16, 2011
Centrul Cultural Bucovina, Primaria Fundu Moldovei si Societatea de Cultura 'Dimitrie Gusti' Fundu Moldovei organizeaza, pe 27 martie, la Caminul Cultural din comuna Fundu Moldovei, cea de a XXI-a editie a Festivalului-concurs National de Muzica Corala Religioasa Ortodoxa 'Buna Vestire', .....
Data: Feb 16, 2011
La Catedrala Patriarhala din Bucuresti a fost oficiata in aceasta dimineata Sfanta Liturghie de catre Preasfintitul Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a celor doua Americi, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in prezenta a numerosi .....
Data: Feb 16, 2011
Centrul de Resurse pentru Educatie si Dezvoltare din Moinesti (CRED), in parteneriat cu Centrul Judetean de Resurse si Asistenta educativa - Bacau, Protoieria Moinesti, Parohia 'Sfantul Ierarh Nicolae' din municipiu, Centrul Şcolar de Educatie Incluziva Nr. 2 Comanesti si cu alte doua centre .....
Data: Feb 16, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).