În ziua în care Biserica Ortodoxa praznuiește Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, astazi, 21 noiembrie 2013, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie în mijlocul credinciosilor din Parohia Traistari din localitatea vâlceana Ocnele Mari. Cu acest prilej, Preasfintia Sa a savârșit și slujba punerii pietrei de temelie pentru noua capela mortuara cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, dupa cum informeaza arhiram.roNumeroși credinciosi au venit astazi în localitatea Ocnele Mari la Biserica „Intrarea în Biserica a Maicii Domnului” a Parohiei Traistari, care și-a serbat hramul, pentru a participa la Sfânta Liturghie arhiereasca oficiata de catre Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul împreuna cu un sobor de preoti si diaconi.Preasfintitul Parinte Emilian a fost întâmpinat cu pâine si sare în curtea bisericii parohiale de catre parintele paroh Petre Vețeleanu alaturi de numerosi credinciosi care i-au adresat Parintelui Ierarh un calduros bun venit.În cuvântul de învatatura rostit dupa citirea Sfintei Evanghelii, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul a evidențiat învațaturile despre Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, subliniind importanta lucrarii sfinte pe care Maica Domnului o avea de împlinit pentru mântuirea neamului omenesc. Apoi Preasfinția Sa a vorbit despre importanța intrarii noastre în viata, urmata de intrarea noastra în Biserica prin Taina Sfântului Botez și intrarea în Împarația lui Dumnezeu dupa ce am împlinit voia Lui.Dupa Sfânta Liturghie, în cadrul unei frumoase ceremonii religioase, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, în prezența credinciosilor din Ocnele Mari, a savârșit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua capela mortuara cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ce urmeaza a fi ridicata lânga cimitirul parohial.La sfârsitul slujbei de sfințire, Parintele Ierarh a rostit un cuvânt de învațatura în care a evidențiat necesitatea existenței unei capele mortuare lânga cimitir și i-a felicitat și încurajat pe Parintele Petre Vețeleanu și pe Domnul Petre Iordache, Primarul localitații Ocnele Mari, pentru inițiativa și dorința de a ridica o asemenea capela.La acest important eveniment din viata Parohiei Traistari au mai luat parte reprezentanti ai autoritatilor de stat locale și centrale, preoti si numerosi credinciosi din parohie si din împrejurimi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 663
Id: 35758
Data: Nov 21, 2013
Imagine:

Data: Nov 21, 2013

Data: Nov 22, 2013

Data: Nov 22, 2013

Data: Nov 22, 2013

Data: Nov 22, 2013

Data: Nov 22, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).