În omilia duminicală, Arhiepiscopul Varsanufie a îndemnat la milostenie şi la iubire faţă de aproapele, mai ales că societatea actuală duce lipsă de aceste virtuţi.
Să înmulțim, așadar, faptele noastre de milostenie, pentru că lumea de astăzi are tot mai multă nevoie de iubire, de revărsarea dragostei dumnezeiești și prin noi, prin fiecare.
„Să Îl vedem mereu pe Hristos prezent în aproapele nostru și să ne purtăm cu semenii noștri ca și cu Hristos Însuși”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la slujba oficiată în Parohia Tomșani din Protopopiatul Horezu.
Ierarhul a explicat că „lipsa iubirii față de semeni aduce însingurarea care se transformă, după trecerea omului la cele veșnice, în adevărate chinuri ale iadului, pentru că te afundă în întunericul necunoştinţei, al imoralităţii şi al urii”.
Arhiepiscopul Râmnicului a vorbit despre cele două obstacole aflate în calea virtuţilor, „răutatea sufletului şi moleşirea voinţei”, şi a reamintit că „păcatul aduce cu sine o învârtoşare a inimii, întunecă mintea şi perverteşte voinţa”.
Toate acestea provoacă o închidere egoistă în sine a omului, ale cărui manifestări degenerează într-o iubire interesată, într-o iubire care te poartă către celălalt numai în cazul când acela îţi poate satisface propriile tale dorinţe, interesele tale proprii.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa l-a hirotonit pe noul preot al parohiei, pr. Mihai Cârțan.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 315
Id: 71760
Data: Nov 2, 2020
Imagine:
Arhiepiscopul Ioachim remarcă faptul că bogatul din pilda citită duminică la Sfânta Liturghie „nu pare înrăit în mod deosebit, sau crud: el a păcătuit prin neglijență, căci nu i-a dat atenție .....
Data: Nov 2, 2020
Patriarhul României a afirmat că Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr este cea mai importantă dintre pericopele evangheliilor și a fost citită în această duminică pentru a ne .....
Data: Nov 2, 2020
Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului și Episcopul Visarion al Tulcii au participat sâmbătă la întronizarea noului Mitropolit de Durostor.
Ceremonia s-a desfășurat la .....
Data: Nov 2, 2020
Sărbătoarea Sfântului Dimitrie la Catedrala Patriarhală, sărbătoarea Sfântului Iachint și comemorarea victimelor de la colectiv sunt doar câteva din evenimentele din această săptămână. Vă invităm să vedeți selecția noastră de fotografii din perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2020.
.....Data: Nov 2, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).