Mănăstirea Berislăvești din județul Valcea și-a serbat marți hramul istoric. Slujbele au fost oficiate de Protos. Rafail Bratu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Ramnicului, care a spus că prin Sfinții Trei Ierarhi, apele harului s-au revărsat peste intreaga lume.
Sărbătoarea a inceput in ajun, cu slujba Privegherii, in cadrul căreia părintele exarh a vorbit despre indemnul lui Dumnezeu adresat lui Avraam: „Fă ce-i plăcut inaintea Mea și fii fără prihană”. Indemnul face referire la continua lucrare duhovnicească a fiecărui om credincios, de-a lungul vieții sale, a explicat Protos. Rafail Bratu.
In ziua de pomenire a Sfinților Trei Ierarhi, Părintele Exarh Rafail Bratu a condus soborul de slujitori, intre care s-a numărat și Protos. Siluan Bouleanu, duhovnicul Mănăstirii Berislăvești.
In omilia sa, Protos. Rafail Bratu s-a referit la cuvintele Psalmistului David: „Adanc pe adanc cheamă in glasul căderilor apelor Tale!” (Ps. 41, 9).
„Adancul existenței și al iubirii dumnezeiești a chemat adancul cunoștinței de Dumnezeu, de care s-au impărtășit Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvantătorul și Ioan Gură de Aur prin studiu dar mai intens prin viețuirea lor ascetică și mistică”, iar „apele curgătoare ale harului s-au revărsat peste cei trei mari luceferi și, prin ei, peste toată lumea”, a explicat părintele exarh.
Maicile de la Mănăstirea Bistrița Valcii, conduse de stareța lor, Stavrofora Anastasia Honcioiu, au infrumusețat slujba Sfintei Liturghii prin cantarea la strană.
La finalul slujbei, Monahia Ștefanida Negru, stareța Mănăstirii Berislăvești, i-a transmis mulțumiri Inaltpreasfințitului Părinte Varsanufie pentru părinteasca purtare de grijă, soborului de slujitori și numeroșilor pelerini, invitandu-i să se bucure și de agapa pregătită de maicile mănăstirii.
„Hramul mănăstirii este pentru obște o aducere aminte a faptului că principalii ctitori ai unui locaș de cult sunt Sfinții lui ocrotitori”, a transmis, pentru Basilica.ro, Protos. Siluan Bouleanu, duhovnicul obștii de la Berislăvești.
Mănăstirea Berislăvești a fost intemeiată in 1754 de boierul Alexandru Bucșănescu. Celălalt hram istoric este „Sf. M. Mc. Gheorghe”.
De-a lungul timpului, mănăstirea a fost loc de nevoință pentru monahi și, apoi, pentru monahii, o oază de liniște pentru pelerini, școală gimnazială pentru copii. Pentru o perioadă, după decretul 410/1959, care a alungat monahii și monahiile din mănăstiri, Mănăstirea Berislăvești a fost transformată in biserică parohială.
Ansamblul monastic de la Berislăvești este pe lista monumentelor istorice de valoare națională și universală. Mănăstirea se află la 8 kilometri distanță de Călimănești, pe malul stang al raului Olt.
Sursa foto: Mănăstirea Berislăvești
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 172
Id: 80195
Data: Feb 1, 2024
Imagine:
..... Data: Feb 1, 2024 |
Diaconul Florin Petre de la Biroul de presă al Patriarhiei Romane a fost hirotonit preot. Slujba a fost oficiată joi, de Episcopul vicar patriarhal Varlaam ..... Data: Feb 2, 2024 |
Consiliul General al Municipiului București a hotărat miercuri ca pe stema Capitalei să fie pusă icoana Sfantului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul ..... Data: Feb 2, 2024 |
Inaltpreasfințitul Părinte Calinic al Sucevei și Rădăuților propune anul acesta, printr-un mesaj transmis de Ziua Internațională a Tineretului ..... Data: Feb 2, 2024 |
Imobilele care indeplinesc criteriile pot de acum să fie incluse pe lista monumentelor istorice și in regim de urgență, dacă este necesar. Aceasta va permite ..... Data: Feb 2, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).