Monahiile in varstă de la Mănăstirea Pasărea au primit marți diplome de excelență și icoane cu sfinții ocrotitori.
Cele 25 de măicuțe cu varsta cuprinsă intre 67 și 92 de ani au fost distinse in semn de recunoștință pentru strădania și indelunga‑slujire a monahismului, conform ziarului Lumina.
Diplomele și icoanele au fost acordate la finalul evenimentului „Seară de colinde” desfășurat in cadrul ansamblului mănăstiresc.
„Intrucat este așezămantul monahal cu cele mai multe monahii proestoase din Arhiepiscopia Bucureștilor, ne‑am gandit să le aducem și noi un prinos de mulțumire și recunoștință maicilor varstnice din această mănăstire, pentru jertfa depusă in slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui, precum și in păstrarea tradițiilor și randuielilor mănăstirești.
„Unele monahii au chiar și peste 90 de ani, cu indelungă și statornică viețuire in această chinovie. Evenimentul a avut loc in muzeul mănăstirii, unde nu toate monahiile varstnice au putut participa. Astfel, la momentul de recunoștință au fost prezente ucenicele celor care nu s‑au putut deplasa. Ele, in calitate de reprezentante, au primit acest prinos de mulțumire și l‑au dus la chilia lor, pentru a se bucura de dar”, a declarat pentru sursa citată stavrofora Mihaela Costache, stareța Mănăstirii Pasărea.
Mănăstirea Pasărea este un important monument istoric aflat in județul Ilfov, la aproximativ 20 km de Capitală, unde rugăciunea și lucrul se impletesc armonios. Aici funcționează secții de croitorie și cizelură ale Atelierelor Patriarhiei Romane, dar și un cămin de bătrani, unde sunt găzduite și beneficiază de ingrijire aproximativ 30 de varstnice.
Prima atestare a Mănăstirii Pasărea ca mănăstire de monahii datează din anul 1813, in timpul domniei lui Caragea Vodă.
Foto credit: Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 143
Id: 79929
Data: Dec 28, 2023
Imagine:
Sfantul Cuvios Nicodim cel Sfințit a fost cinstit marți la Mănăstirea Tismana din județul Gorj și la Mănăstirea Vodița de pe Valea ..... Data: Dec 28, 2023 |
Pe 27 decembrie, cand este cinstit Sfantul Arhidiacon Ștefan, in Episcopia Maramureșului și Sătmarului este serbată Ziua tinerilor. .....Data: Dec 29, 2023 |
Centrul de zi al Episcopiei Slatinei și Romanaților a organizat in perioada 5 – 20 decembrie o campanie socială intitulată „Un dar, din suflet” ..... Data: Dec 29, 2023 |
Societatea de Transport București și Metrorex, compania care administrează metroul din capitală, au anunțat programul de funcționare a mijloacelor de ..... Data: Dec 29, 2023 |
Vestitorul Ortodoxiei, primul periodic al Bisericii Ortodoxe Romane care a apărut după căderea regimului comunist, aniversează 34 de ani de la inființare pe ..... Data: Dec 29, 2023 |
Banca Națională a Romaniei (BNR) a lansat miercuri in circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „150 de ani de la nașterea lui Vladimir ..... Data: Dec 29, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).