Se împlinesc 31 de ani de la plecarea la Domnul a Maicii Alexandra, născută Principesa Ileana, al cincilea din cei șase copii ai Regelui Ferdinand și Reginei Maria. Aparent, a fost o prințesă care s-a călugărit. În profunzime, însă, se poate spune că a fost de fapt o monahie care doar a trecut prin viața de principesă, lăsând-o în urmă pentru o chemare mai înaltă.
Presa a numit-o cândva „cel mai frumos copil din Europa”. Dar a fost un copil care a simțit devreme chemarea de a trăi pentru ceilalți.
Regina Maria, care a numit-o „copilul sufletului meu”, scria: „Am încercat de la început să-i fac pe copiii mei să înţeleagă substratul conceptelor de «a dărui» şi «a primi». Dar, mărturisea regina, „Ileana era binecrescută de la natură. Ileana se născuse cu legea în ea însăşi şi nu trebuia niciodată să o înveţi diferenţa dintre bine şi rău; Ileana ştia”.
A trăit pentru ceilalți ca prințesă
La numai opt ani, prințesa și-a însoțit mama, pe Regina Maria, în Refugiul de la Iași și în vizitele făcute soldaților bolnavi și răniți în Războiul de Reîntregire.
În tinerețe, inspirată de studiile din Anglia și de organizațiile în care a activat acolo, a înființat Asociaţia Tinerelor Femei Creştine, filială a YWCA în România, şi Asociaţia Cercetaşelor României – fiind aleasă preşedintele ambelor organizaţii.
În memoriile sale, principesa scria: „Datoria a fost lucrul cel mai important în timpul copilăriei şi adolescenţei mele. Am fost învăţată să-mi fac datoria către ţara mea în toate situaţiile, să fiu respectuoasă şi iubitoare faţă de părinţii mei, loială familiei şi prietenilor”.
„Amintirea mamei mele, energia pe care mi-a insuflat-o, conştiinţa că ea niciodată nu o să moară – toate acestea, pe lângă credinţa mea creştină, sunt factorii cei mai importanţi din viaţa mea”, mai mărturisea principesa.
Astfel, statutul de membru al Familiei Regale a României a pregătit-o pentru monahism, căci a învățat de mică să trăiască pentru ceilalți.
„De la începutul vieții tale ești o persoană publică. Aparții țării. Amuzamentul tău personal nu joacă niciun rol. Datoria ta vine în primul rând”, spunea ea, citată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care a cunoscut-o personal în timpul studiilor pe care le-a făcut la Universitatea din Princeton.
Vocația a fost mereu ascunsă în inimă
Ierarhul, în Precuvântarea la prima ediție a cărții „Sfinții îngeri” de Maica Alexandra, a mai citat o afirmație a autoarei: „În inima mea, întotdeauna mi-am dorit să devin călugăriță. Dar a fost atât de mult de făcut în România când am fost tânără”.
Ea spunea adesea: „Atunci mi-am făcut datoria ca prințesă, acum îmi fac datoria ca monahie”.
Principesa s-a căsătorit cu Arhiducele Anton de Austria și a născut șase copii. În al Doilea Război Mondial, Principesa Ileana a lucrat ca soră medicală pe teritoriul german, apoi românesc, urmând modelul oferit de mama sa, numită „Mama Răniţilor” în Primul Război Mondial.
În 1944, Principesa Ileana a înfiinţat la Bran Spitalul „Inima Reginei Maria”, care a funcționat, sub auspiciile Crucii Roşii Internaţionale, până în 1948, când regimul comunist a desființat tot ce avea legătură cu Familia Regală a României.
Memorabila despărțire de țară
În 4 ianuarie 1948, a fost obligată de circumstanţele abdicării silite a Regelui Mihai să părăsească ţara. În memoriile ei (I live again/Trăiesc din nou – Ed. Humanitas), a povestit cum s-a despărțit de țară.
„Îmi spuneam: n-o să mai vezi niciodată aceste locuri. Acesta e sfârșitul. Atingi lucrurile acestea pentru ultima dată, vorbești cu oamenii aceștia pentru ultima dată. Îți iei rămas bun, dar nu ai parte de ușurarea de a te despărți și de trup în același timp.“
La plecare, principesa a vrut să lase toți banii pe care îi avea la ea celor din jur: țărani, medici, pacienții Spitalului „Inima Reginei Maria”. Oamenii nu au primit nimic. Au rugat-o în schimb să se roage cu ei pentru ultima dată.
„Am îngenuncheat acolo, în câmpul plin de noroi, alături de oamenii aceia care munceau în fabrică și alături de cei care lucrau pământul și, în timp ce soarele apunea încet asupra Munților Carpați, într-o ultimă tresărire de splendoare, noi ne rugam: Tatăl nostru care ești în Ceruri, Sfințească-se Numele Tău, Vie Împărăția Ta, Facă-se Voia Ta… “
În 1950, principesa s-a stabilit cu familia în SUA, unde a început să țină prelegeri în care explica ateismul ideologiei comuniste și realitatea vieții în comunism, inclusiv intensitatea prigoanei anti-creștine.
La finele anilor 1950, o boală grea și pierderea a doi dintre cei șase copii au fost evenimentele exterioare care au determinat-o să reflecteze și mai profund la vocația de îndumnezeire a omului. A ales sa intre în viața monahală.
Prima obște pentru monahii de diverse etnii
În 1961, Principesa Ileana s-a retras la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe, Franţa, la îndrumarea Episcopului Anthony Bloom de Suroj.
În 1967, a fondat Mânăstirea Ortodoxă „Schimbarea la Faţă” din Elwood City, Pennsylvania – prima mănăstire ortodoxă de limbă engleză din America în care obștea era formată din monahii de origini etnice diverse. A fost stareța sfântului așezământ.
În septembrie 1990, când avea 81 de ani, cu puțin înainte de plecarea din această lume, a reușit să revadă România eliberată de comunism, la invitaţia Asociației Christiana.
„Sunt aşa de recunoscătoare pentru tot ce mi s-a dat!” i-a spus ea atunci jurnalistului Nicolae Stroescu Stânişoară de la „Europa Liberă”.
I-a lăsat și un testament spiritual pentru români: „Trebuie să clădim pe încredere şi dragoste, altfel nu se poate clădi. Asta este ceea ce ar trebui să facem şi cred că se poate face, pentru că am văzut atâta lumină în ochii acelor tineri. Şi eu sunt sigură că este ceva de bază adâncă creştinească ortodoxă în poporul nostru, care întotdeauna ne-a scos din greutăţi şi are să ne scoată şi astăzi.”
Este înmormântată la Mănăstirea Elwood, având alături o cutiuță cu pământ românesc.
După cum spunea un ierarh american citat de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Maica Alexandra nu a fost o prințesă care a devenit călugăriță, ci o călugăriță care a trecut prin viața de prințesă.
Sursa foto: ReginaMaria.org (în deschidere, Principesa Ileana și Regina Maria la Castelul Peleș, în costum național)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 231
Id: 75984
Data: Jan 21, 2022
Imagine:
Episcopia Canadei organizează duminică o seară culturală online intitulată „Uniți în Credință și Cultură – seară de .....
Data: Jan 21, 2022
La nivel mondial, tendințele de persecuție și oprimare a creștinismului au crescut în anul 2021, arată statisticile publicate de Organizația Open Doors. Conform acestora, aproximativ 360 de milioane .....
Data: Jan 21, 2022
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a condus un grup de pelerini în Iordania, în perioada 16-20 ianuarie 2022.
Pelerinajul a coincis cu Boboteaza, sărbătorită în Patriarhia .....
Data: Jan 21, 2022
Arhiepiscopul Aradului, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului îi poartă numele și îl cinstesc drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol Timotei. Cu prilejul onomasticii, .....
Data: Jan 22, 2022
Un preot din orășelul maramureșean Cavnic a trecut printr-o grea încercare în februarie 2020. În urma unui un accident vascular, a suferit o paralizie pe partea dreaptă a corpului și și-a pierdut capacitatea de vorbire. În ciuda eforturilor considerabile depuse .....
Data: Jan 22, 2022
Pentru a marca împlinirea a 160 de ani de existență a instituției numite azi Secretariatul de stat pentru Culte, Romfilatelia a introdus în circulație vineri, 21 ianuarie 2021, emisiunea de mărci poștale .....
Data: Jan 22, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).