Încă din seara zilei de miercuri, 20 noiembrie, biserica cea nouă şi curtea mănăstirii s-au umplut cu pelerinii veniţi din întreaga Oltenie, din Hunedoara şi din alte oraşe ale ţării, pentru a lua parte la Vecernia cu Litie şi la Privegherea de la mănăstire. După slujbă, cei prezenţi s-au putut închina la moaştele Sfântului Cuvios Irodion, aşezate în pronaosul sfântului lăcaş. A doua zi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Irineu şi de PS Nicodim, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
„Maica Domnului trebuia să fie acolo unde sălăşluia sfinţenia”
La final, credincioşii au pus la inimă cuvântul de învăţătură rostit de Mitropolitul Olteniei, care a explicat dimensiunea dogmatică şi importanţa duhovnicească a sărbătorii. IPS Irineu a arătat totodată că venirea Maicii Domnului la templu s-a petrecut potrivit scripturilor, după înţelepciunea lui Dumnezeu, ca o împlinire a profeţiilor vetero-testamentare. „Înţelegem că Maica Domnului este împlinirea multor făgăduinţe Domnului. Ea este Cetatea Sfântă, Noul Sion, Ierusalimul cel nou, aleasă din mulţimea de fecioare pentru frumuseţea sufletului ei. Nici sfinţenia lui Moise sau a drepţilor Vechiului Testament nu se compară cu sfinţenia Fecioarei. Numai prin ea noi am fost aduşi la Dumnezeu. Maica Domnului reface drumul lui Adam şi se vede ca în Rai, stând de vorbă cu Dumnezeu faţă către faţă. Dintre fiicele lui Adam, Preacurata Fecioară ascultă de Dumnezeu şi Îl vede, după cuvintele psalmistului David: «Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta». Dumnezeu a ales-o spre a fi vas ales al Său, rânduind să fie întâmpinată la templu chiar de arhiereu. Momentul urcării treptelor arată determinarea şi familiaritatea cu care prunca de numai 3 ani vine în Casa Domnului ca în propria casă. Este de la sine înţeles că Maica Domnului trebuia să fie acolo unde sălăşluia sfinţenia în cel mai înalt chip, în Sfânta Sfintelor, laolaltă cu Tablele Legii, mana cerească sau toiagul lui Aaron”.
„Sfinţenia lui Dumnezeu ne încălzeşte sufletele spre evlavie”
Vorbind despre această sfințenie, Mitropolitul Olteniei a arătat că numai în Biserică se arată deplin și se dobândește prin împărtășirea cu Sfintele Taine. „Sfinţenia o dobândim prin rugăciune, prin închinăciune, metanie, citirea Sfintelor Scripturi şi în chip deosebit, prin Sfintele Taine. Sfinţenia înseamnă luminarea sufletului şi curăţirea lui de tot ceea ce este rău. Când ne împărtăşim cu Sfintele Taine noi ne îmbrăcăm cu aceeaşi haină pe care am primit-o la botez. Sfinţenia lui Dumnezeu ne încălzeşte sufletele spre evlavie şi spre credinţă în El. Chiar şi voinţa noastră slăbită se reactiveaza atunci când ne atingem de Sf Taine. În Casa lui Dumnezeu suntem cuprinși de razele de lumină dumnezeiască ale Mântuitorului Iisus Hristos. Prin ea alungăm gândurile şi poftele necurate. Ea luminează toate încheieturile vieţii noastre, nerămânând nici un ungher neluminat. În biserică ne întâmpină Maica Domnului ca o mamă. Ne aşteaptă să intrăm şi să rămânem în Biserică până la sfârşitul vieţii noastre”, a conchis IPS Părinte Mitropolit.
La final, toţi cei prezenţi au luat parte la tradiţionala agapă frăţească, organizată în trapeza sfintei mănăstiri. (Cătălin Cernătescu)
(Sursa: mitropoliaolteniei.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 535
Id: 35830
Data: Nov 24, 2013
Imagine:
Preacucernice Parinte Paroh, Iubiti credinciosi si credincioase,Cu multa bucurie parinteasca ne adresam credinciosilor ortodocsi români din Montreal, la împlinirea a 40 de ani .....
Data: Nov 24, 2013
La sarbatoarea „Intrarii în Biserica a Maicii Domnului”, 21 noiembrie 2013, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a savârsit Sfânta Liturghie .....
Data: Nov 24, 2013
Astazi, 24 noiembrie 2013, Preasfintitul Parinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, s-a aflat în mijlocul credinciosilor din parohia Petrila-Lonea, Protopopiatul Petrosani, dupa .....
Data: Nov 24, 2013
Parohia Sfintele Femei Mironosite din protopopiatul Pitesti s-a aflat astazi în sarbatoare. Foarte multi credinciosi au avut bucuria de a participa la slujba de sfintire a bisericii .....
Data: Nov 24, 2013
Preasfințitul Parinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat duminica 24 noiembrie 2013 în mijlocul românilor din parohia ,,Nașterea Sfântului Prooroc Ioan .....
Data: Nov 24, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).