Astazi, 30 iulie, Biserica Ortodoxa a randuit Lasatul Secului pentru inceputul postului Sfintei Marii, postul dinaintea sarbatorii Adormirii Maicii Domnului. Postul se prelungeste si in ziua sarbatorii insesi, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, facandu-se dezlegare la untdelemn, peste si vin. Pentru credinciosii care respecta toate canoanele bisericesti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Invierii Domnului. Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vinerea, pana la Ceasul IX, adica pana la ora 15.00, cand se consuma mancare uscata. Martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. La 6 august (sarbatoarea Schimbarii la fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin. In timpul acestui post se citesc in special rugaciuni catre Maica Domnului, precum cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov. Postul Santamariei Mari sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se tine in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu care inainte de Adormire a petrecut in neincetata rugaciune si ajunare. Biserica recomanda credinciosilor infranarea placerilor si desfatarilor trupesti, iar nuntile sunt interzise cu desavarsire in aceasta perioada, precum si in celelalte posturi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 562
Id: 2078
Data: Jul 30, 2009
Imagine:
Un grup de 40 de elevi olimpici din Republica Moldova au vizitat astazi Palatul Patriarhiei din Bucuresti. Vizita face parte din proiectul Pe culmile olimpului al Fundatiei Syllabus si are drept scop informarea tinerilor cu privire la istoria romanilor. La Palatul Patriarhiei, olimpicii au .....
Data: Jul 30, 2009
Miercuri, 29 iulie 2009, incepand cu ora 10:30, in Parcul Zavoi din Municipiul Ramnicu Valcea, a avut loc o ceremonie publica cu prilejul sarbatoririi Zilei Imnului National al Romaniei. Evenimentul a debutat cu o slujba de Te Deum savarsita de un sobor de preoti si diaconi in frunte cu .....
Data: Jul 30, 2009
In Duminica a VIII-a dupa Rusalii, 2 august 2009, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla in vizita pastorala in mijlocul preotilor si credinciosilor de pe valea Crisului Repede.Cu acest prilej, Preasfintia Sa va oficia slujba de resfintire a bisericii cu hramul .....
Data: Jul 30, 2009
Sute de credinciosi, preoti si diaconi s-au rugat in aceasta dimineata la mormantul Patriarhului Iustin Moisescu din Catedrala Patriarhala, dupa savarsirea Sfintei Liturghii. Slujba a fost oficiata de Preasfintitul Ciprian Campineanul, Episcop Vicar Patriarhal, care la sfarsitul slujbei a .....
Data: Jul 31, 2009
Preasfintitul Parinte Macarie Dragoi, Episcopul romanilor din Europa de Nord, a participat in perioada 26-30 iulie a.c. la manifestarile din orasul Trondheim, Norvegia, cu ocazia sarbatoririi Sfantului Rege Martir Olaf (995-1030), crestinatorul Norvegiei.In zilele de 26-28 iulie a.c. s-au .....
Data: Jul 31, 2009
Astazi, 30 iulie 2009, se implinesc doi ani de la trecerea la cele vesnice a fericitului intru adormire Patriarh Teoctist. Cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a adormit intru Domnul in ziua de 30 iulie 2007 la Spitalul Fundeni din Capitala si este inmormantat in Catedrala .....
Data: Jul 31, 2009
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvinte cu rost - Duminica 2 dupa Pasti - Duminica Tomii (11 mai 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 3 dupa Pasti - a Mironositelor (02 mai 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica Infricosatoarei Judecati (22 feb 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica 2 din Post - Vindecarea slabanogului din Capernaum (15 mar 2014)
Cuvinte cu rost - Duminica 26 dupa Rusalii - pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (16 nov 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 34 dupa Rusalii - a fiului risipitor (15 feb 2014)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).