Mama isi educa proprii copii atat prin cuvinte, cat mai ales prin ceea ce face zi de zi. Copilul vede cu ochii trupului, dar si cu ochii sufletului, si aceasta se petrece inainte de a se naste, fiind in pantecele mamei sale, in stare de embrion. In aceasta stare fiind, copilul primeste chipul lui Dumnezeu. Prin mijlocirea acestui chip, copilul intelege tot ceea ce se petrece in viata mamei, in viata de familie. Acest adevar ne este confirmat si de stiinta medicala. De exemplu, atunci cand medicul isi pregateste ustensilele pentru intreruperea sarcinii, el, copilul, incepe a se nelinisti, a se tulbura, intuind crima la care este condamnat. De aceea, atunci cand mama este insarcinata, trebuie sa aiba o viata linistita, o viata de rugaciune, viata pe care copilul inca din pantecele ei o vede si si-o impropriaza, aplicand-o la varsta cuvenita.Copilul, dupa ce este nascut, pe masura cresterii cu trupul, face ceea ce a vazut si, dupa nastere, face ceea ce vede pe mama facand, face cu posibilitatile pe care i le ofera viata. Cuvintele pe care copilul le intelege cel mai bine sunt doua: cel de frumos si cel de urat. Mai putin intelege in primii 4-5 ani cuvantul bine. Cand acesta face ceva bun, iar mama spune copilului cuvantul frumos, el rade si deci se bucura. Atunci cand face ceva rau si mama ii spune urat, copilul se intristeaza si chiar plange, iar cand mama ii spune te-ai facut urat, indata alearga in fata oglinzii si, privindu-se, incepe sa planga si mai mult. Mama, cu intelepciunea data de dragostea de mama, ii spune copilului cuvinte mangaietoare, si copilul indata incepe sa se linisteasca si chiar zambeste, dar retine ca trebuie sa faca ceea ce ii spune mama, intelegand ca ea ii spune numai ceea ce este frumos.Ordinea si curatenia in viata de scolar sa fie permanent in preocuparile mameiDe mic, copilul trebuie sa fie invatat, indrumat sa se roage. La inceput sa se roage nu cu cuvinte, pentru ca el nu stie inca sa vorbeasca. Dar atunci cand mama sta la rugaciune, in genunchi, copilul o vede si sade si el in genunchi, imitand pe mama sa, asa cum poate el. Cand mama lucreaza, copilul o vede si vrea sa o imite, dar, fireste, nu poate. Şi totusi mama ii da ceva sa faca, sa lucreze cu mainile, folosindu-se de jucariile copilariei. Cum vorbeste mama, potolit, cu calm, asa invata si copilul sa vorbeasca. Cand copilul creste cu varsta, si mai ales in anii scolarizarii, clasele I-IV, mama trebuie sa-l povatuiasca potrivit invataturilor morale: sa vorbeasca frumos cu cei de o varsta cu el, sa nu se certe, sa nu se bata, sa nu spuna minciuni, sa-si pregateasca bine lectiile si sa retina invataturile morale din lectiile din carte si, mai ales, din povatuirile sanatoase ale dascalilor. Ordinea si curatenia in viata de scolar sa fie permanent in preocuparile mamei. Nu toate mamele au bogate cunostinte din carti, insa orice mama are cunostinte din experienta vietii, castigata prin dragostea de munca si ravna pentru rugaciune. Munca si rugaciunea povatuiesc cel mai bine pe orice om, mai ales pe orice mama. Cinstea, corectitudinea in tot ce face si in orice cuvant vorbit sunt sadite cu toata raspunderea de o mama, de adevarata mama, si majoritatea covarsitoare a mamelor sunt mame cu adevarat. Se vorbeste despre cei sapte ani de acasa, adica de primii sapte ani de viata ai copilului, perioada de timp in care mama i-a fost dascal copilului ei. Paginile vechilor carti de citire aveau ca scop educarea copilului pentru viata de mai tarziu. Odata cu aceasta, copilul-elev primea, tot din paginile cartii, si cunostinte de istorie, geografie, stiintele naturii si alte cunostinte despre viata. Dictonul latin non scolae sed vitae discimus era cunoscut de orice scolar, cunoscut cu mintea si infaptuit cu vointa. Oamenii de seama din diferite activitati, care au avut rosturi importante in societate, au avut si mame intelepte, cu adevarat mame. Cartile vechi de citire cuprindeau lectii in care se vorbea de mame deosebite: mama lui Ştefan cel Mare, mama mitropolitului Iacov Stamate, mama Sfantului Vasile cel Mare, mama Sfantului Ioan Gura de Aur, mama Sfantului Grigorie Teologul, mama Fericitului Augustin si alte mame ale caror nume e cu neputinta a le mentiona dupa cum se cuvine. Biserica, spune Mihai Eminescu, este mama duhovniceasca a poporului roman. Orice mama, cu adevarat mama, este cea mai buna fiica a Bisericii atunci cand cerceteaza Sfanta Biserica, lacasul de rugaciune, cat mai des, impreuna cu fiii pe care i-a dat Dumnezeu, si mai ales atunci cand ea, impreuna cu fiii ei, merge la Sfanta Taina a Spovedaniei si apoi la cea a Impartasaniei. Mamele adevarate invata pe copiii lor sa faca milostenie, ajutand pe cei saraci, dandu-le cu manutele lor o bucata de paine, o farfurie de mancare si un banut. Aceasta fapta copilul o face cu toata dragostea, prin aceasta devenind un om milostiv, un adevarat om, fiu al lui Dumnezeu, fiu iubit al mamei si al tatei, un om cu demnitate in societatea in care traieste si lucreaza pentru binele sau personal, al aproapelui si spre slava lui Dumnezeu.(Articol publicat in Ziarul Lumina, Ediția de Moldova, in data de 18 martie 2013, aparut sub semnatura Inaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Radauților. Titlul și intertitlurile aparțin redacției Ziarului Lumina)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 659

Id: 29239

Data: Mar 18, 2013

Imagine: