Sărbătoarea va începe cu slujba Privegherii, în această seară, şi va continua miercuri cu Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul şi cu Sfânta Liturghie arhierească.
Sunt invitaţi să participe stareţi şi stareţe de la mănăstirile şi schiturile din Arhiepiscopia Râmnicului, monahi şi monahii, preoţi şi credincioşi din Eparhia Râmnicului, precum şi pelerini din ţară şi din străinătate. Din sobor va face parte şi Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul
Sfântul Cuvios Grigorie s-a născut în jurul anului 780, în Isauria – Asia Mică, şi a copilărit în cetatea Irinopolis. După terminarea studiilor Sfântul s-a călugărit, ostenindu-se pentru apărarea Ortodoxiei şi cinstirea sfintelor icoane în Constantinopol, în Asia Mică, la Roma şi în Macedonia. Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Mănăstirea „Sfântul Mina”, aproape de Tesalonic, învrednicindu-se de harul preoţiei. Renumit în tot Bizanţul pentru curăţia vieţii sale, Sfântul Grigorie Decapolitul trece la Domnul la 20 noiembrie, în anul 842, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol.
În anul 1453, moaştele Sfântului Grigorie sunt duse în părţile Dunării, ajungând în mâinile unui dregător turc. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, banul Ţării Româneşti, Barbu Craiovescu, le cumpără şi le duce la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, ctitoria sa, unde se află şi astăzi.
Din cauza deselor atacuri şi incursiuni ale ungurilor asupra Ţării Româneşti, călugării din Mănăstirea Bistriţa Olteană au săpat în secolul al XVI-lea o grotă ascunsă în stâncă, la un kilometru de mănăstire, unde ascundeau moaştele Sfântului Grigorie în vremuri de primejdie. Cu timpul, în această peşteră s-a făcut un mic paraclis pictat, de o rară frumuseţe, numit „Paraclisul Sfântului Grigorie”.
Racla de argint, în care se păstrează cinstitele moaşte, datează din anul 1656, fiind lucrată de meşteri din cetatea Braşovului. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.
Un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie Decapolitul se află şi la Biserica „Hagiu” din Capitală, care îşi va serba ocrotitorul în această sâmbătă. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.
(Sursa: episcopiaseverinului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 575
Id: 35682
Data: Nov 19, 2013
Imagine:
Prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului va începe în seara zilei de miercuri, cu săvârşirea slujbei de Priveghere. În ziua praznicului, la mănăstirea gorjeană va săvârşi Sfânta Liturghie Mitropolitul .....
Data: Nov 19, 2013

Data: Nov 19, 2013

Data: Nov 19, 2013

Data: Nov 19, 2013

Data: Nov 19, 2013
Data: Nov 19, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).