La împlinirea a o sută de ani de la naștere, Arhiepiscopul Justinian Chira a fost pomenit vineri la Mănăstirea Rohia, locul unde își doarme somnul de veci.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în prezența Mitropolitul Andrei al Clujului și a Episcopului Iustin, ierarhul locului.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Theologos” al episcopiei, dirijat de Arhid. Prof. Adrian Dobreanu.
Parastas pentru Voievodul Maramureşului
După liturghie a fost oficiată slujba parastasului la mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Justinian.
În cuvântul rostit, Mitropolitul Andrei l-a numit pe Arhiepiscopul Justinian „omul lui Dumnezeu”, care îi ajuta pe semeni să îşi rezolve necazurile. Era un părinte, a spus mitropolitul, care avea îndrăzneală „să mijlocească pentru noi, un îndrumător duhovnicesc care ne limpezea nedumeririle”.
„Nevinovăția „copilărească” pe care i-o conferea viața de rugăciune ne fascina pe toți”.
„Vlădica Justinian a fost un veritabil „voievod” al Maramureșului, venit din alte vremuri, grele, dar frumoase, și un reprezentant al unei lumi inefabile”.
Preasfinţitul Părinte Iustin a vorbit despre personalitatea arhiepiscopului, dar şi despre realizările pe care le-a obţinut ca Întâistătător al Eparhiei.
„Să arătăm iubirea pe care ne-a arătat-o Înaltpreasfințitul Părinte Iustinian, să preţuim moştenirea pe care ne-a lăsat-o şi să o păstrăm intactă de acum înainte”, a precizat Preasfinţitul Părinte Iustin.
După încheierea slujbei, Pr. Mihai Tira, preşedintele Fundaţiei „Justinian Arhiepiscopul”, a prezentat cartea „Colo′n sus în vremea aceea”.
Volumul cuprinde mărturisiri ale Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, ecouri din pridvoarele Rohiei, însemnări din cartea de Aur, de pe Sfânta Evanghelie, prezentări din volumul manuscris „Comoarea mea”, însemnări şi mesaje de la cei mai importanţi oameni care au vizitat Rohia etc.
Sursă foto: Facebook/Mitropolia Clujului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 289
Id: 73717
Data: May 29, 2021
Imagine:
Soldații români înhumați în cimitirul Soultzmatt din estul Franţei vor fi pomeniți sâmbătă, 19 iunie, în ziua
Data: May 29, 2021
Patriarhul României a explicat, în predica rostită duminică la Reședința Patriarhală, de ce a rămas Mântuitorul Iisus Hristos două zile în orașul Sihar, în urma întâlnirii cu femeia samarineancă. „Le-a vorbit despre modul în care pot dobândi mântuirea”, a subliniat Preafericirea .....
Data: May 30, 2021
Din anul 2015, Ziua Românilor de Pretutindeni este celebrată în ultima duminică din luna mai. Până atunci, conform legii 299/2007, ziua dedicată conaționalilor răspândiți în toată lume era sărbătorită de Sfântul Andrei, Apostolul Românilor.
Modificarea s-a făcut ca .....
Data: May 30, 2021
Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului şi Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului au inaugurat sâmbătă casa omagială „Învăţător Marin D. Branişte” din localitatea Suseni, judeţul Argeş.
În imobilul devenit spaţiu de expoziţii au locuit preoţii şi intelectualii .....
Data: May 30, 2021
Mitropolitul Petru al Basarabiei a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de pretutindeni, celebrată în ultima duminică din luna mai. .....
Data: May 30, 2021
Catedrala Arhiepiscopală de la Suceava îşi cinsteşte în perioada 1-2 iunie 2021 ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la .....
Data: May 31, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Ioan Iovan - Intoarcerea fiului risipitor
Pr Ioan Iovan - predica la Duminica Femeilor Mironosite
O emisiune minunata despre marele nostru Parinte Ioan Iovan
Pr Ioan Iovan - Recea CD4A
Pr Ioan Iovan - Predica la Duminica femeii samarinence
Pr Ioan Iovan - Scaldatoarea Vitezda
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).