Centrul de Informare „Europe Direct“ Bacău şi Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja organizează luni, 1 octombrie 2012, simpozionul „Dialog între generaţii - 1 octombrie 2012: Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice“. Evenimentul va avea loc la Centrul rezidenţial Hârja, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Prof. univ. dr. Doina Cmeciu, coordonatorul Centrului de Informare „Europe Direct“ din Bacău, va susţine referatul cu tema „Dialog între generaţii în judeţul Bacău“, iar pr. Ilarion Mâţă, directorul aşezământului de la Hârja, va expune lucrarea „Rolul activ al persoanelor de vârsta a treia în aşezăminte socio-culturale din judeţul Bacău“. Va urma un dialog interactiv între reprezentanţii instituţiilor la simpozion, care va avea ca scop iniţierea unui cadru formativ în care persoanele de vârsta a treia să joace un rol activ în societate. Spre finalul întâlnirii, va avea loc un program cultural-artistic cu scopul de a promova valorile artistice prin muzică şi teatru. Acest moment va fi susţinut de Cvartetul „Orpheus“, coordonat de Adrian Gheorghe şi Bogdan Matei, actor Teatrul Municipal „Bacovia“ din Bacău. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 562
Id: 24807
Data: Sep 28, 2012
Imagine:
Joi, începând cu ora 10:00, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a găzduit susţinerea în şedinţă publică, a tezei de doctorat „Contribuții ale teologiei ortodoxe românești la teologia și mișcarea .....
Data: Sep 29, 2012
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informeaza:In zilele de 28 si 29 septembrie 2012, la Resedinta Patriarhala, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, a avut loc sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Sfantul Sinod a aprobat .....
Data: Sep 29, 2012
De la orele 18:30 a avut loc in Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei din Bucuresti un concert extraordinar dedicat implinirii a cinci ani de patriarhat ai Preafericitului Parinte Patriarh Daniel.Concertul a fost sustinut de catre Corala Nicolae Lungu a .....
Data: Sep 29, 2012
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei, a sfintit astazi, 29 septembrie 2012, inconjurat de un sobor de ierarhi, preoti si diaconi, cu prilejul aniversarii a 5 ani de slujire patriarhala a Preafericirii Sale, Galeriile Cuvantul Vietii din Bucuresti.Preafericirea Sa a aratat .....
Data: Sep 29, 2012
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a sfintit astazi, 29 septembrie 2012, Tipografia Cartilor Bisericesti, cu prilejul aniversarii a 5 ani de slujire patriarhala a Preafericirii Sale.La finalul slujbei de sfintire, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a spus: .....
Data: Sep 29, 2012
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei, a sfintit, astazi, 29 septembrie 2012, inconjurat de un sobor de ierarhi, preoti si diaconi, icoana din parcul Gradina Maicii Domnului al Resedintei Patriarhale, cu prilejul aniversarii a 5 ani de slujire patriarhala a Preafericirii .....
Data: Sep 29, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
|
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).